Municipalitatea orădeană se poate lăuda cu cel mai performant soft menit să garanteze finalizarea la timp a investiţiilor de mare amploare iniţiate de executivul local. Programul Primavera a însemnat alocarea de la bugetulul local a 700 de milioane de lei vechi, însă până în prezent acesta s-a dovedit a fi total ineficient. Sistemul informatic a fost achiziţionat prin luna aprilie, dar punerea lui în funcţiune s-a făcut abia pe la mijlocul lunii iunie şi numai după ce funcţionarii PMO, ai Regiei de Apă-Canal, OTL şi Drumuri Orăşeneşti au fost temeinic instruiţi. La mai bine de două luni de la inaugurare, rezultatele sunt mai mult decât modeste, atât din punct de vedere al interesului funcţionarilor pentru gestionarea acestui sistem în mod eficient, dar şi a posibilităţilor PMO de a se impune în relaţiile cu regiile şi subcontractorii. Fiecare dintre regiile implicate (Apă-Canal, OTL, Electrocentrale), precum şi operatorii de servicii interesaţi să realizeze, în paralel cu Primăria Oradea, investiţii au obligaţia să realizeze câte un proiect care ulterior se introduce în sistem, după care, prin programul Pimavera, se elaborează un grafic menit să coreleze toate lucrările. Deşi în plan teoretic etapele de lucru sunt bine stabilite, când vine vorba de respectarea lor în teren, acest lucru pare imposibil. Aşa că intenţia costisitoare a Primăriei de a corela şi urmări în mod eficient toate lucrările a rămas doar la faza de proiect. Achiziţionarea softului de câteva sute de milioane de lei s-a dovedit a fi un simplu moft al reprezentanţilor PMO. În plus, a mai solicitat şi firmelor Consilier Construct, din Bucureşti, şi Drumex, din Cluj-Napoca, să-i acorde asistenţă pentru a supraveghea în teren investiţiile din oraş. Mai mult, Primăria a obligat Regia de Apă-Canal şi Drumuri Orăşeneşti şă-şi achiziţioneze fiecare câte o licenţă a acestui program, în valoare de 103 milioane lei + TVA, aceeaşi soartă urmând să aibă şi OTL. Până ieri, din sutele de proiecte care ar fi trebuit să fie deja introduse în sistem, singurul care avea cât de cât o prezentare adecvată a fost cel care priveşte reabilitarea Bulevardului Magheru. Dar la ce folos, atâta timp cât graficele erau demult date peste cap. Conform planului, iniţial, montarea liniei duble de tramvai trebuia să înceapă încă de acum două săptămâni, iar de ieri, ar fi trebuit demarate lucrările pentru introducerea reţelei de gaz, urmând ca cele de pe Bulevardul Magheru să fie finalizate pe data de 30 septembrie a.c. "S-a greşit proiectul pentru reabilitarea liniilor de tramvai, astfel că lucrările au fost amânate. Pâna la finele lunii septembrie, vom reuşi să finalizăm lucrările de înlocuire a liniilor de tramvai şi să redăm circulaţiei partea dreaptă şi abia după aceea ne vom muta pe partea stângă. Graficul pe care l-aţi văzut nu poate fi respectat", a declarat Dumitru Fildan, director executiv al Direcţiei Tehnice. Şi acesta este numai un exemplu concludent al ineficienţei programului Primavera...