Finanţări pentru proiecte de mediu * Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) Bucureşti a deschis o nouă sesiune de primire a formularelor informative la proiecte, documentaţii ce se pot depune până în data de 10 septembrie 2005. * Documentaţ
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
"Lista neagră" a firmelor inactive
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va întocmi şi publica, până la finele lunii august prima listă a firmelor-fantomă. Aceste firme inactive nu vor mai avea dreptul să emită facturi, facturi fiscale, alte documente sau formul
- 22 August 2005
- Citeste
Remiză albă în derby-ul de pe Bega
Divizia A-B?rger Etapă neagră pentru două dintre echipele nou-promovate, Jiul şi SC Vaslui fiind învinse clar, acasă, de Sportul, respectiv CFR Cluj, echipe care, alături de Steaua, Dinamo şi Farul, n-au cunoscut încă înfrângerea.
- 22 August 2005
- Citeste
Bihorul Beiuş - Universitatea Arad 4-0 (2-0)
Victorie fără dubii Stadion: Bihorul; Timp: excelent Teren: foarte bun Spectatori: aproximativ 200 Marcatori: Oraş `6 (11 m), Silaghi `35, `83, Chebeleu `60 Remarcaţi: Silaghi, Iancu, Halasz / Ştefeligă Cartonaşe galbene: Hal?sz, Chebeleu / Mutu, Aslău
- 22 August 2005
- Citeste
Minerul Lupeni - CF Liberty Salonta 2-0 (1-0)
Debut cu stângul pentru salontani Stadion: Minerul; Spectatori: 500 Marcatori: Itu `11, Diaconescu `83 Cartonaş roşu: Zaha `57 Minerul: Ardelean - Boubătrân, Bălău, Iorga (`89 Noaţă), Panaitescu, Cornăţean, Boroncoi (`70 Moga), C&aci
- 22 August 2005
- Citeste
Conducerea ASR vrea o întrevedere cu Traian Băsescu
Asociaţia Spitalelor din România (ASR) a solicitat, la sfârşitul săptămânii, preşedintelui Traian Băsescu o întrevedere pentru a-şi expune punctul de vedere privind proiectul Legii spitalelor, care în forma propusă de Minister
- 22 August 2005
- Citeste
Năstase: "Povestea stenogramelor" este o "diversiune" a puterii
Preşedintele executiv al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, că "povestea stenogramelor" este o "diversiune" a actualei puteri care, aflându-se într-o perioadă grea, încearcă să arunce praf în ochii românilor.
- 22 August 2005
- Citeste
Noua lege a proprietăţii nu prevede despăgubiri în bani
O dată cu aprobarea noilor legi ale proprietăţii, au apărut modificări şi în cazul retrocedării imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Din păcate, aceste modificări nu au adus după sine şi prelu
- 22 August 2005
- Citeste
Manifestări cultural-artistice sub genericul "Fereastră spre Europa"
Sub genericul "Fereastră spre Europa", ieri, la Oradea, a avut loc o serie de manifestări cultural-artistice, programul debutând la ora 11.00, la Filarmonica de Stat, cu un concert al orchestrei "Musica Grato Himi", din regiunea Toyama, Japonia. A urmat apoi un proiect sus
- 22 August 2005
- Citeste
Astăzi începe sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat
Calendarul examenului de bacalaureat este următorul: 22-23 august - limba şi literatura română - probă orală; 24-25 august - limba şi literatura modernă - probă orală; 26-27 august - limba şi literatura maternă - probă orală
- 22 August 2005
- Citeste


