Ieri, aproximativ 500 de cadre didactice şi studenţi au pichetat sediul Parlamentului, în cea de-a doua zi de grevă generală, cerând şase la sută din PIB pentru educaţie şi aşteptând ca guvernanţii să facă o ofertă reală privind finanţarea do
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Greva generală continuă şi pe perioada negocierilor
Ieri, aproximativ 500 de cadre didactice şi studenţi au pichetat sediul Parlamentului, în cea de-a doua zi de grevă generală, cerând şase la sută din PIB pentru educaţie şi aşteptând ca guvernanţii să facă o ofertă reală privind finanţarea domeni
- 09 Noiembrie 2005
- Citeste
"Sens interzis" pe serpentinele cazanelor de ţuică
Obstacole în drumul spre UE Conform obiceiului, orice gospodar trece toamna pe la cazanul de fiert ţuică sau pălincă, iar în judeţul Bihor, aproape în fiecare sat, există unul, două sau chiar mai multe asemenea alambicuri. Din păcate, majoritatea nu corespund n
- 09 Noiembrie 2005
- Citeste
Fotbal fără tinichelele de coadă şi lichele în frunte
"Generaţia de aur" ia taurul de coarne Câţiva componenţi ai "generaţiei de aur" transmit printr-un comunicat un mesaj public de protest că actuala stare de lucruri din fotbalul românesc nu mai poate continua şi doresc ca sportul rege în România să devină mode
- 09 Noiembrie 2005
- Citeste
Peste 170 de coşuri stradale achiziţionate de municipalitate
În data de 3 noiembrie a.c., municipalitatea a organizat o nouă licitaţie care a avut ca obiect achiziţionarea de coşuri stradale. Dacă prima licitaţie s-a soldat cu un veritabil eşec, deoarece nici o firmă nu a fost interesată de oferta Primăriei, săptăm
- 09 Noiembrie 2005
- Citeste
Ministerul Educaţiei are titular
Prefectul de Cluj, Mihail Hărdău, a fost nominalizat, ieri, de Colegiul Director al PD pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a anunţat liderul PD Emil Boc. Mihail Hărdău are 58 de ani, este căsătorit şi are doi copii. El este şeful catedrei de Rezistenţa ma
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
O nouă victorie a baschetbaliştilor orădeni
CSM Iaşi - CSM Oradea 68-87 Partida de baschet dintre divizionarele A CSM Iaşi şi CSM Oradea, disputată aseară, s-a încheiat cu un succes categoric al elevilor pregătiţi de Kosa Zoltan. Deşi au jucat doar în cinci jucători, abia în min. 35 intrând Betea,
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Jandarmeria Română îşi serbează patronii spirituali
În fiecare an, la data de 8 noiembrie, Jandarmeria Română îi serbează pe Sfinţii Mihail şi Gavril, cei doi arhangheli fiind patronii spirituali ai acestei instituţii. Astfel, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor va organiza azi o serie de manifestări care vor de
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil
Biserica sărbătoreşte, în această zi, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, "mai marii cetelor fără de trup", îngeri ai lui Dumnezeu. În Sfânta Scriptură, denumirea de "înger" (anghelos în greaca veche) înseamnă "trimis, vestitor". Arhang
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
În Bihor, Structurile Direcţiei Generale Anticorupţie sunt în plin proces de organizare
Începând din această lună, la nivelul fiecărui judeţ, vor funcţiona structuri ale Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), instituţie specializată în combaterea actelor de corupţie exercitate de către angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Int
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste


