La data de 31 octombrie 2005 erau aproximtiv 11.530 RON, în numerar, în circulaţie, a anuntat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, în cadrul seminarului EU-COFILE. Vasilescu a trecut în revistă principalele cifre care au marcat denominarea leului până în pr
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Raporturile dintre ORC Bihor şi agenţii economici
Registrul Comerţului Servicii de asistenţă, taxe şi tarife În cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunal se desfăşoară activităţi de asistenţă acordate solicitanţilor, pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
La ARDAF s-a încheiat starea de incertitudine
A fost, ieri, conferinţă de presă, la sediul Sucursalei Bihor a Societăţii de Asigurare Reasigurare ARDAF S.A., mesajul principal fiind că starea de incertitudine vizând ARDAF s-a încheiat. Afirmaţia avea să fie însoţită de argumente. Argumente prezentate d
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Motorul joacă la Târgu Mureş
După două săptămâni de pauză se va relua şi Campionatul Naţional de fotbal, cu meciurile din etapa a V-a. În această rundă, Motorul Oradea, locul II în Seria Vest, cu 9 puncte, va juca în deplasare cu următoarea clasată, Cityius Târgu Mureş (3 p
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Adrian Văsâi, pe picior de plecare
Ofertat de gruparea FC Sibiu, din oraşul său natal, antrenorul divizionarei B CF Liberty Salonta, Adrian Văsâi, nu a luat deocamdată o decizie în privinţa plecării sau rămânerii în Bihor. Tehnicianul, care, în acest sezon, a avut un parcurs excelent cu Liberty,
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Conducere interimară colectivă la CCA
Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a decis ca foştii arbitri Ioan Igna, Mircea Neşu, Gheorghe Constantin, Aron Huzu, Nicolae Grigorescu şi Constantin Gheorghe să asigure, până la finalul turului, conducerea interimară a acestui for, urmând ca noul preşedinte să fi
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
"Tricolorii" convocaţi pentru amicalul cu Coasta de Fildeş
Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat jucătorii selecţionaţi pentru meciul amical pe care naţionala României îl va susţine, sâmbătă, de la ora 19.00, la Le Mans (Franţa), în compania echipei Coastei de Fildeş, calificată la Mondialele de anul
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
S-au stabilit meciurile din "sferturile" Cupei României
La Casa Fotbalului a avut loc, ieri, tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei României, rezultând următoarele jocuri: Petrolul Ploieşti (B2) - Poli Timişoara Rapid Bucureşti - Poli Iaşi Oţelul Galaţi - FC Naţional Jiul Petroşani - Farul Cons
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Posturi de agent scoase la concurs
Poliţia de Frontieră Bihor scoate la concurs pentru ocuparea din sursă externă 41 de posturi de agent. Astfel, un post este disponibil la Salonta, câte 13 posturi la Oradea şi Girişu de Criş, cinci la Diosig şi nouă la Valea lui Mihai. La concurs pot participa cet
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Prea mulţi pensionari pe caz de boală şi persoane cu handicap
Prefectura va verifica, în perioada următoare, persoanele pensionate pe caz de boală şi cele cu handicap, deoarece numărul acestora este foarte mare, Bihorul ocupând locul doi pe ţară în aceasă privinţă. Astfel, la 30 septembrie 2005, erau înregistrate 52.6
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste


