Conform ultimelor studii efectuate la nivel naţional de către asociaţiile pentru protecţia drepturilor copilului, 84% dintre copiii ţării sunt pedepsiţi fizic şi agresaţi fie la şcoală, fie de către părinţi. De asemenea, la începutul acestui an, ISMB a re
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Paşcu Balaci - 50
La ceas "când îngerul aduce cheia", Paşcu Balaci (n. 8 mai 1956) - un mare risipitor de sentimente şi cuvinte - vine să-şi numere, pe răbojul vârstelor, 50 de primăveri superbe, trăite în lumea de vis a unei realităţi imprevizibile, alerte şi contradictorii.
- 08 Mai 2006
- Citeste
Conferinţa Naţională de Didactică Matematică
Cea de-a XXI-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Didactică Matematică s-a desfăşurat sâmbătă, în Sala Festivă a Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea. La acest eveniment au fost invitaţi aproximativ 200 de profesori de matematică din învă
- 08 Mai 2006
- Citeste
Steaua, de sus apune
Divizia A-Bürger Rundă plină de neprevăzut la finele săptămânii, cu eşecul neaşteptat al Stelei la Bistriţa, cu succesul lui Dinamo la Petroşani, cu victoria Vasluiului care aproape salvează formaţia lui Adrian Porumboiu. La Cluj, gazdele au obţinut
- 08 Mai 2006
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Divizia B, etapa a XXIV-a Seria I Precizia Săcele - Dunărea Galaţi 0-1 FC Botoşani - FC Braşov 1-2 Dacia Unirea Brăila - Gloria Buzău 0-0 FCM Târgovişte - Callatis Mangalia 1-0 Laminorul Roman - Petrolul Moineşti 3-2 Altay Năvodari - Cetate Suceava 1-
- 08 Mai 2006
- Citeste
Fă ce zice Popa şi ce face el
Fără îndoială că în memoria colectivă a cititorilor noştri mai dăinuie încă zecile de declaraţii politice, propuneri şi iniţiative legislative sau cele peste o sută de interpelări, întrebări şi răspunsuri, o bună parte dintre ele mediati
- 08 Mai 2006
- Citeste
"Atelier de creaţie fotografică", la Oradea
Stabilită pentru perioada 23-25 iunie, Reuniunea Europeană a Artiştilor Fotografi va reprezenta una din acţiunile culturale de vârf ale anului în Oradea. Având în vedere amploarea acesteia, conducerea fotoclubului "Nufărul", organizatorul evenimentului, a apelat la Consili
- 08 Mai 2006
- Citeste
Zilele Culturii Române la Coslada
Recent, la Coslada (Spania), oraş înfrăţit cu Oradea, a loc o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea "Zilelor Culturii Române la Coslada". Astfel, după ce în oraşul spaniol, a avut loc o expoziţie cu genericul "Oradea, în inima Cosladei", ieri, la Cent
- 08 Mai 2006
- Citeste
"Noul manager cultural", în premieră la Vadu Crişului
La Căminul Cultural din Vadu Crişului, s-a defăşurat, recent, seminarul "Noul manager cultural", acţiune organizată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Cult
- 08 Mai 2006
- Citeste
Festivalul Internaţional "Suflet de stea", ediţia a III-a
Casa de cultură din Aleşd a găzduit, recent, ediţia a III-a a Festivalului de muzică uşoară pentru copii "Suflet de stea". Un juriu de profesionişti, avându-i în componenţă pe compozitorii Zsolt Keresztei şi Virgil Popescu, împreună cu lector univ. dr. Fl
- 08 Mai 2006
- Citeste


