Cu toţii ne dorim ca apa noastră cea de toate zilele să fie curată, lipsită de impurităţi, netratată cu clor, dacă se poate, să fie apă de izvor prin foraj de mare adâncime. Nu toţi au posibilitatea să se aprovizioneze zilnic cu apă minerală sau cu a
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
"Traian Băsescu a plonjat în penibil”
În discursul susţinut, luni, în faţa Parlamentului, preşedintele Traian Băsescu a criticat dur reforma în sănătate, agricultură, educaţie şi justiţie. De asemenea, a apreciat că poziţia unor politicieni de a nu restructura Guvernul este "cel puţin gr
- 21 Iunie 2006
- Citeste
Probele orale sunt eliminatorii la examenul de Bacalaureat
Peste câteva zile, absolvenţii claselor a XII-a vor intra în febra examenului de Bacalaureat. Primele testări la care vor fi supuşi elevii sunt cele orale la Limba şi literatura română, limba modernă şi maternă, probe care sunt eliminatorii. Candidaţii vor in
- 21 Iunie 2006
- Citeste
"Bihorul şi planul de dezvoltare regională 2007-2013"
La sfârşitul săptămânii trecute, în Sala Mică a Primăriei, Asociaţia Studenţilor de la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (ARISE) a organizat o dezbatere deschisă cu tema "Bihorul şi planul de dezvoltare regională 2007-2013". Invitat să sus
- 21 Iunie 2006
- Citeste
Un sejur la munte sau mare goleşte buzunarul părinţilor
Vacanţa de vară şi-a intrat în drepturi. Pentru a petrece cât mai plăcut această binemeritată vacanţă, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bihor oferă tinerilor oportunitatea de a pleca în vacanţă atât în ţară, cât şi în stră
- 21 Iunie 2006
- Citeste
La testele naţionale, Absenţe la proba de limbă maternă
Ieri, în timp ce majoritatea elevilor au avut o zi de pauză în cadrul testelor naţionale, o parte dintre absolvenţi au participat la cea de-a doua probă a testării naţionale, la limba maternă. În judeţul nostru 35 de elevi nu s-au prezentat la testarea la limba maghi
- 21 Iunie 2006
- Citeste
Băsescu, între pipa păcii şi securea războiului
Preşedintele Traian Băsescu s-a dus, luni, în faţa Parlamentului, cu un mesaj de pace, menit să acopere zgomotul de fond care seamănă cu ascuţitul securii războiului. Discursul pe care Traian Băsescu l-a ţinut în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului i-a
- 21 Iunie 2006
- Citeste
TV Sport
TVR 1 11.10 Fotbal de la CM (rezumate) 14.30 Ştiri de la Campionatul Mondial de fotbal 17.00 Fotbal de la CM: Portugalia - Mexic 22.00 Fotbal de la CM: Olanda - Argentina 00.05 TVR Mondial TVR 2 17.00 Fotbal de la CM: Angola - Iran 22.00 Fotbal de la CM: Coasta de Fil
- 21 Iunie 2006
- Citeste
La echipa de handbal, situaţia este în continuare incertă
La nici două săptămâni de la parafarea unei retrogradări care a lăsat multora un gust amar, nu se cunoaşte exact situaţia echipei de handbal, a băncii tehnice şi a jucătorilor. Deşi s-au discutat în şedinţa de Comitet Director măsurile şi eventua
- 21 Iunie 2006
- Citeste
Rareş Apostol, aproape de revenirea acasă
Unul din cei mai talentaţi baschetbalişti orădeni, Rareş Apostol, este foarte aproape să revină acasă. "Un caracter deosebit, un băiat modest muncitor, fără aere de vedetă, deşi era mai valoros decât majoritatea colegilor de echipă", aşa suna caracter
- 21 Iunie 2006
- Citeste


