Preşedintele Traian Băsescu s-a dus, luni, în faţa Parlamentului, cu un mesaj de pace, menit să acopere zgomotul de fond care seamănă cu ascuţitul securii războiului. Discursul pe care Traian Băsescu l-a ţinut în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului i-a surprins pe aleşii neamului prin nota echilibrată şi tonul calm, inedite pentru preşedintele jucător. De fapt, aproape 90 la sută din discursul prezidenţial a fost o reluare a temelor dragi şefului statului. Până şi formulările au fost asemănătoare, dând impresia că Băsescu n-a făcut altceva decât să-şi plagieze discursurile sau interviurile anterioare. Astfel, de pildă, el a admonestat Guvernul pentru existenţa numeroaselor steguleţe galbene marcate în ultimul Raport al Comisiei Europene, încă de la sfârşitul lunii mai, când, în timpul unei vizite la Paris a spus că acest fapt "arată nimic altceva decât mediocritate". Cu aceeaşi ocazie, Băsescu a afirmat că, datorită gradului scăzut de îndatorare externă, România îşi propune să împrumute de la UE încă 30 de miliarde de euro, pentru modernizarea societăţii şi economiei naţionale - ideea reluată, luni, în Parlament. În plus, mesajul său a părut echilibrat şi soft. Doar virulenţa cu care a atacat pachetul de legi privind reforma sănătăţii a mirat. Preşedintele a criticat respectivul pachet de acte normative spunând că, în proporţie de 80%, conţine "un balast legislativ". La 17 ianuarie, Băsescu îl lăuda însă pe Nicolăescu "pentru curajul de a înfrunta feudalii sistemului" şi considera că promovarea legislaţiei în domeniu reprezintă, nici mai mult nici mai puţin decât "cel mai important moment de la instalarea actualei puteri şi până în prezent". Cu această mică excepţie, cuvântarea lui Băsescu a creat, prin urmare, o acută senzaţie de déjà vu. Iar lucrurile cunoscute nu neliniştesc, doar plictisesc, eventual. De aceea, chiar dacă Băsescu a criticat poziţia unor politicieni de a nu restructura Guvernul, fără a nominaliza, cei vizaţi nu au fost foarte stânjeniţi. După ce şi-a terminat discursul, Băsescu a simţit însă nevoia să revină la tribună, pentru a prezenta o mică "precizare". Preşedintele a subliniat că observaţiile pe care le-a făcut despre sănătate şi educaţie "nu sunt un blam la adresa Guvernului, ci o atenţionare serioasă". Pentru a lămuri lucrurile, a insistat şi a repetat că a făcut acest gest tocmai pentru a nu exista interpretări sau analize greşite. "Am făcut ce trebuia să fac. Am prezentat un punct de vedere, de care Parlamentul va ţine cont sau nu", a conchis Băsescu. Ce treabă are Parlamentul cu performanţele Executivului? De fapt, Băsescu a scăpat porumbelul alb din gură. Mesajul său a fost "stimaţi parlamentari PD, urmează o moţiune de cenzură, v-am prezentat părerea mea, dumneavoastră votaţi cum doriţi…"