La testele naţionale, Absenţe la proba de limbă maternă
Ieri, în timp ce majoritatea elevilor au avut o zi de pauză în cadrul testelor naţionale, o parte dintre absolvenţi au participat la cea de-a doua probă a testării naţionale, la limba maternă. În judeţul nostru 35 de elevi nu s-au prezentat la testarea la limba maghiară.
Potrivit informaţiilor primite de la Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, ieri au fost testaţi la limba maternă 1.175 de elevi din cei 1.210 înscrişi. La limba maghiară din totalul de 1.137 înscrişi în săli au fost prezenţi 1.102 elevi, la germană au susţinut examenul 19 candidaţi, iar la slovacă 54. Testarea s-a desfăşurat în 21 de centre. "Până la această oră nu a fost semnalată de către preşedinţii centrelor de testare nici o problemă. De asemenea, numărul cazurilor speciale nu a crescut", ne-a declarat Daniel Negrean. Varianta de subiect extrasă de către noul preşedinte al Comisiei Naţionale pentru organizarea şi desfăşurarea testelor naţionale, Liliana Preoteasa, a fost ce cu numărul 3. Azi, elevii vor fi testaţi la disciplina matematică, ultima probă la care vor fi supuşi fiind examenul la istoria românilor sau geografia României. În ceea ce priveşte subiectele la aceste două discipline, purtătorul de cuvânt al ISJ ne-a declarat că plicurile cu subiectele iniţiale vor fi returnate Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Noile subiecte vor fi ridicate de la Bucureşti de către o comisie constituită la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.