Debut convingător pentru "forjori" După doar trei săptămâni de când se află la cârma oţelarilor, Voicu Popa a reuşit să schimbe radical faţa echipei, forjorii reuşind o victorie mai clară decât arată scorul în faţa unor văşcăuani care a
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
C.F. Bihorul Beiuş - Locadin Ţeţchea 4-2 (2-0)
Primul succes în amicale Stadion: C.F. Bihorul; Spectatori: circa 70 Timp: deosebit de călduros; Teren: foarte bun Au marcat: Oraş 12, S. Roşca 38, Corcodean 47 şi 77 / Paşcalău 58, Lazăr 60 C.F. Bihorul: Odobasianu - Şerb, Munteanu, Bilegan, Roşca, Cartiş, M
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Start într-o nouă ediţie de campionat
După aproape două luni de pauză, ieri, s-a dat startul unei noi ediţii de campionat, fotbalul reintrându-şi în drepturi. Botezată Liga I, prima divizie fotbalistică internă revine în atenţia microbiştilor români, mulţi dintre aceştia având înc
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Crişana Tinca rămâne în "D"
Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Bihor a stabilit programul ediţiei 2006-2007 a Campionatului Diviziei D. Ca şi anul trecut, întrecerea va avea 16 echipe, noutăţile fiind Vulturul Dobreşti şi Stăruinţa Săcueni. Dacă dobreştenii vor evolua, în pr
- 29 Iulie 2006
- Citeste
"Hop" belgian pentru intrarea în ligă
Dacă va trece de formaţia slovenă Gorica, Steaua Bucureşti va întâlni echipa belgiană Standard Liege, în turul turul III preliminar al Ligii Campionilor. Iată programul complet al rundei: Sheriff/Spartak - Liberec Sahtior - Hafnarfjordur/Legia Zurich / Salzburg - Val
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Karcag - FC Bihor Oradea 2-0 (0-0)
Oaspeţii nu s-au omorât cu firea FC Bihor: Lazea (30 Lăzăreanu, 60 Dobre) - Muscă, Lupuţ (68 Lupo), Pătraşcu, Cistean (45 Ţârţ), Foro (68 Balea), Achim (45 Tudor), Fele (45 Ember), Cipău (45 Bugiu), Lukacs (30 Popescu, 60 Voiculeţ), Szelesi (30 Mangra, 60 Gr
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Derby-uri în toate cele trei serii
Cupa municipiului Oradea Şi în acest final de săptămână, terenurile de la baza „5x5 Fotbal“ vor găzdui meciuri de fotbal contând pentru etapa a XX-a a Cupei municipiului Oradea. Dintre partidele interesante ale acestei runde, se pot aminti jocurile Gym Mar Strong
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Acordarea laptelui praf, monitorizat informatic
În curând, medicii de familie şi Autoritatea de Sănătate Publică Bihor vor avea acces la un nou program informatic, care va fi implementat în vederea raportării datelor privind acordarea laptelului praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni, care
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Piedici "democrate" pentru idei liberale
Demarată în urmă cu o săptămână, campania PNL de strângere de semnături pentru retragerea trupelor din Irak întâmpină greutăţi în municipiul Oradea. Astfel, liberalii nu au reuşit încă să obţină aprobare din partea Primăriei pentr
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Victorii logice ale formaţiilor româneşti
Cele două ambasadoare ale României în Cupa UEFA, Rapid şi Dinamo, au depăşit fără emoţii examenele susţinute în compania formaţiilor malteze Sliema şi Hibernians, scorul general al celor două manşe fiind elocvent în privinţa superiorităţii
- 29 Iulie 2006
- Citeste


