Primăria şi Consiliul Local Săcuieni organizează, în zilele de 29 şi 30 iulie, o serie de manifestări cultural-artistice şi sportive, dedicate celei de-a IV-a ediţii a zilelor satului Ciocaia. Din program fac parte: meci de fotbal, discotecă în aer liber, programul e
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
De vorbă cu Maria Vulişici-Alexandrescu
Sub genericul "Despre limba română şi şcoala românească", miercuri, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Oradea, a avut loc o întâlnire cu prof. univ. dr. Maria Vulişici-Alexandrescu. La eveniment au participat oameni de cultură din Bihor.
- 28 Iulie 2006
- Citeste
Haos financiar la FC Bihor
Seria dezvăluirilor legate de modul fraudulos în care conducerea Clubului Sportiv FC Bihor a administrat, în acest an, banii publici, continuă, de această dată, cu un exemplar al raportului întocmit de Serviciul de Audit al Primăriei Oradea, care a ajuns deja în mapele con
- 28 Iulie 2006
- Citeste
Steliştii, tot mai aproape de calificarea în turul III
Campioana României, Steaua Bucureşti, a întâlnit, miercuri seară, într-o partidă disputată în Slovenia, campioana acestei ţări, NK Gorica, de care a dispus cu 2-0. Prin acest succes, elevii antrenorului Cosmin Olăroiu au făcut un pas uriaş spre calificar
- 28 Iulie 2006
- Citeste
Tricolorii vor juca pentru locul IX
Echipa de polo juniori a României va juca, astăzi, cu Italia, câştigătoarea, urmând să încheie competiţia pe locul IX. Tot astăzi, se vor cunoaşte şi echipele care vor evolua în finala mare, respectiv mică a ediţiei din acest an a competiţiei.
- 28 Iulie 2006
- Citeste
Steaua va fi cap de serie în turul III
Campioana României, Steaua Bucureşti, care este aproape calificată în turul trei preliminar al Ligii Campionilor după victoria de la Gorica, va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru această fază a competiţiei, care va avea loc la Nyon, informează site-ul ofici
- 28 Iulie 2006
- Citeste
Juventus nu renunţă la Buffon, Trezeguet şi Ibrahimovici
Portarul Gianluigi Buffon şi atacanţii David Trezeguet şi Zlatan Ibrahimovici nu se mai află pe piaţa transferurilor, a declarat tehnicianul echipei Juventus Torino, Didier Deschamps. Conform hotărârii Curţii, Juventus Torino a fost retrogradată în Serie B şi a primi
- 28 Iulie 2006
- Citeste
Şiman contestă retrogradarea echipei sale
Patronul clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a declarat, ieri, că nu a primit nici o înştiinţare din partea FRF sau LPF de retrogradare a echipei sale în Liga a II-a şi că forurile fotbalistice interne nu pot emite o asemenea decizie pentru că nu au acoperire reg
- 28 Iulie 2006
- Citeste
Măsuri de reorganizare la Centrul de Copii şi Juniori
Ca un preşedinte ce se respectă, noul conducător al FC Bihor Oradea, Sandu Toth, priveşte cu încredere spre viitor şi, fiind un fin cunoscător al fenomenului, ştie că performnţa se obţine doar când există şi baza piramidei. Iar aceasta este Centrul de Copii
- 28 Iulie 2006
- Citeste
O intervenţie care a dat roade
În urma intervenţiei deputatului liberal Cornel Popa, cooperativele din reţeaua CREDITCOOP fac parte din instituţiile de credit în care sunt virate sumele alocate, în anul 2006, ca subvenţii în conturile deschise de producătorii agricoli din sectorul vegetal. Iniţial, c
- 27 Iulie 2006
- Citeste


