Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că la nivelul conducerii partidului nu a fost luată în discuţie problema suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. "Se face foarte mult caz ş
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Pe strada Iosif Vulcan, Promisiunea edilului, un basm de adormit copiii
Potrivit promisiunilor făcute pe data de 13 iunie a.c, de către primarul Petru Filip, în cadrul unei conferinţe de presă, începând de azi, pe strada Iosif Vulcan, ar fi trebuit reluată circulaţia rutieră. Din păcate, aşa cum am fost obişnuiţi cu toate celela
- 31 Iulie 2006
- Citeste
Parlamentarii bihoreni, în vacanţă(I)
Parlamentarii bihoreni au intrat în vacanţă, după un an şi jumătate din mandat, în care propunerile legislative nu au fost prea numeroase, foarte puţine dintre acestea ajungând să fie promulgate. În ultimele şase luni, parlamentarii bihoreni au fost mai puţin a
- 31 Iulie 2006
- Citeste
Circulaţie deschisă pe segmentul Feteşti-Cernavodă
Circulaţia pe tronsonul Feteşti-Cernavodă al autostrăzii Bucureşti-Constanţa a fost deschisă ieri la ora 0:00, a informat Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Segmentul menţionat are o lungime de 18 kilometri. Ministrul de resort, Radu Berceanu, a a
- 31 Iulie 2006
- Citeste
Opt centre de sănătate mintală vor lua fiinţă în Bihor
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, în urmă cu câteva zile, că finanţarea Centrului Naţional de Sănătate Mintală, va demara din 1 august. Această instituţie şi alte 12 centre locale vor beneficia de o finanţare în valoare tota
- 31 Iulie 2006
- Citeste
Sesiune de depunere a proiectelor de mediu
Începând cu 15 iulie a.c., Administraţia Fondului pentru Mediu (A.F.M.) a deschis o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru proiecte de mediu, termenul limită pentru depunerea cererilor, împreună cu documente aferente, fiind 15 august 2006. Pot benefic
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Renta viageră atrage tot mai mulţi beneficiari bihoreni
Încă 165 de cereri aprobate de Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă, numărul total al solicitărilor din Bihor pentru obţinerea rentei viagere ajungând la 548. Sporesc solicitările ca Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Bihor să mijloce
- 29 Iulie 2006
- Citeste
500 milioane de euro, spălaţi în doi ani, în România
Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor instrumentează în prezent aproape 300 de posibile cazuri de spălare de bani. Conform datelor oficiului, în anul 2005, în România au fost condamnate 11 persoane pentru acest tip de acuzaţii. De la
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Minori cercetaţi pentru furt
În direct de la Poliţie Poliţiştii din Aştileu au fost sesizaţi, joi, de reprezentanţii unei societăţi comerciale din localitate în legătură cu faptul că persoane necunoscute au sustras din depozitul respectivei societăţi două vane industriale di
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
Conducere sub influenţa alcoolului Poliţişti din cadrul Formaţiunii de Poliţie Rurală Marghita, alături de cei din localităţile bihorene Derna, Spinuş şi Chişlaz, au acţionat pe raza de competenţă pentru a preveni şi combate faptele de natură a
- 29 Iulie 2006
- Citeste


