Satul Cetea, aprarţinând comunei Borod, a cunoscut duminică, 3 septembrie, efervescenţa marilor sărbători religioase. Motivul l-a constituit dezvelirea şi sfinţirea unui frumos monument, închinat soldaţilor din Cetea căzuţi pe front în cele două războai
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Hram la mănăstirea Voivozi
Vineri, 8 septembrie, de la ora 9.30, la mănăstirea Voivozi, se va sărbători hramul Naşterii Maicii Domnului, ocazie cu care va avea loc tunderea în monahism a maicii stareţe Teodora. Slujba va fi oficiată de P.S. Sa Petroniu Florea Sălăjanul, arhiereu vicar al Epis
- 06 Septembrie 2006
- Citeste
Încep lucrările de renovare la clădirea Prefecturii
Din această lună, clădirea Prefecturii Bihor va intra în reparaţii capitale, fiind efectuate lucrări de renovare şi reamenajare a birourilor de la etaj. În urma licitaţiei organizate de Instituţia Prefectului, contractul a fost adjudecat de firma SC CIAC, care a venit c
- 06 Septembrie 2006
- Citeste
Actualitatea culturală
Salonul mondial "Premfoto" Cea de-a VII-a ediţie a Salonului mondial "Premfoto" va avea loc vineri, 8 septembrie, de la ora 12.00, la Galeria Foto Art din Oradea. Instituţiile implicate în desfăşurarea evenimentului sunt: Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Pat
- 06 Septembrie 2006
- Citeste
Medicii diabetologi, deocamdată, în suspans
Deşi termenul până la care medicii diabetologi şi-au putut exprima opţiunea de a se transfera la unul dintre cele patru spitale bihorene, din Salonta, Beiuş, Marghita şi Aleşd, unde există posturi vacante la această specialitate, a expirat de mult, capii sănăt
- 06 Septembrie 2006
- Citeste
Start la campania şcolară de vaccinări
Din octombrie, Din luna ocotombrie, va demara campania şcolară de vaccinări, care urmează să fie efectuată de cadrele medicale din cabinetele din incinta şcolilor, acolo unde acestea există, respectiv de medicii de familie nominalizaţi de Autoritatea de Sănătat
- 06 Septembrie 2006
- Citeste
Nici uniforma de poliţist nu te apără dacă eşti la volan
La viteza excesivă, Ieri, la orele prânzului, trei ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie petrecut între localităţile Leş şi Nojorid. Potrivit cercetărilor preliminare ale
- 06 Septembrie 2006
- Citeste
Mircea Geoană, la Oradea
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, este aşteptat, la începutul săptămânii viitoare, la Oradea. Aceasta ar fi prima sa vizită în Bihor după alegerea sa în fruntea principalului partid de opoziţie. Liderul PSD Bihor, Mihai Bar, a declarat că venirea lui Geoan
- 06 Septembrie 2006
- Citeste
Solicitările de subvenţii pentru locuinţe se depun la primării
Tinerii interesaţi să obţină o subvenţie de la bugetul de stat pentru construirea unei locuinţe pot să se adreseze, de acum înainte, primăriilor în a căror rază teritorială îşi vor ridica casa. Potrivit OUG 51/2005, subvenţiile ce se acordă repr
- 06 Septembrie 2006
- Citeste
Certurile dintre romi, clarificate la primăvară
Neînţelegerile existente în rândul membrilor filialei bihorene a Partidei Romilor a determinat conducerea centrală a organizaţiei să-l trimită pe preşedintele executiv, Gheorghe Ivan, pentru a analiza situaţia. În urma discuţiilor avute, acesta a ajuns la concluz
- 06 Septembrie 2006
- Citeste


