Deşi a debutat cu frig şi ploaie, sărbătoarea oraşului, aflată la cea de-a VI-a ediţie, a fost, totuşi, o reuşită deplină, asa cum au concluzionat organizatorii, lucru confirmat şi de miile de spectatori prezenţi la manifestări. Derulate pe parcursul a
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Poarta eroilor
Satul Cetea, aprarţinând comunei Borod, a cunoscut duminică, 3 septembrie, efervescenţa marilor sărbători religioase. Motivul l-a constituit dezvelirea şi sfinţirea unui frumos monument, închinat soldaţilor din Cetea căzuţi pe front în cele două războaie
- 05 Septembrie 2006
- Citeste
Promovabilitate mediocră la a doua sesiune
Bacalaureat 2006 Ieri, absolvenţii claselor a XII-a au putut consulta listele cu rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat. În judeţul nostru, promovabilitatea în urma desfăşurării celei de-a doua sesiuni a examenului a fost de doar 57,70%. Potrivit informaţi
- 05 Septembrie 2006
- Citeste
"Piscina portocalie", sau terapia inesteticului cu apă termală
Oriunde în lume, apa este reprezentată prin culoarea albastră. Iată că noul manager general interimar de la Spitalul de Recuperare Felix sparge tiparele şi vopseşte piscina din incinta spitalului cu portocaliu, culoare inestetică şi monotonă pentru acest cadru. Dinc
- 04 Septembrie 2006
- Citeste
Întâlniri metodologice cu medicii de familie
Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Bihor şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) vor organiza, în cursul acestei luni, întâlniri metodologice cu medicii de familie bihoreni. Medicii de familie orădeni sunt invitaţi să participe la înt
- 04 Septembrie 2006
- Citeste
Salariile viitorilor manageri de spitale, stabilite în ultima şedinţă de Guvern
Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar (SNSPMS) va organiza, din data de 18 septembrie, un nou Curs de formare în management spitalicesc, pe durata a opt săptămâni, necesar în vederea ocupării funcţiei de manager al spitalului public.
- 04 Septembrie 2006
- Citeste
Un bihorean din Măgeşti a făcut turul Islandei pe bicicletă
Spiritul de aventură, dorinţa de a face ceva deosebit şi multă pasiune pentru călătorii, acestea sunt motivaţiile care au antrenat iniţiativa a doi tineri, un medic veterinar din Măgeşti, judeţul Bihor, în vârstă de 27 de ani, Tibor Torday, şi a prietenul
- 04 Septembrie 2006
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Liga a II-a - etapa a V-a Seria I FC Snagov - Forex Braşov 1-2 Prefabricate Modelu - FC Botoşani 2-1 Delta Tulcea - FCM Bacău 2-1 Dacia Unirea Brăila - Chimia Brazi 0-0 FC Braşov - Dunărea Giurgiu 2-2 Petrolul Ploieşti - FCM Câmpina 2-0 Dunărea Galaţi - CS O
- 04 Septembrie 2006
- Citeste
Lotus Felix - UM Timişoara 0-0
Oboseala şi-a spus cuvântul Lotus Felix a ratat şansa de a se menţine în poziţia de lideră, în seria a VI-a a Ligii a III-a la fotbal. Evoluând pe teren propriu în faţa echipei UM Timişoara, echipa pregătită de Lucian Ciocan a fost nevoită să se mul
- 04 Septembrie 2006
- Citeste
Timişul Albina - CF Bihorul Beiuş - 4-1 (2-0)
Beiuşenii... în cădere liberă! Beiuşenii s-au deplasat la Timişoara cu apărarea decimată. N-au făcut deplasarea, din diverse motive, Vereş, Roşca şi Halasz - accidentaţi, Şerb - ieşit din formă şi Ursuţ (noul căpitan de echipă), care pur
- 04 Septembrie 2006
- Citeste


