La viteza excesivă, Ieri, la orele prânzului, trei ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie petrecut între localităţile Leş şi Nojorid. Potrivit cercetărilor preliminare ale poliţiştilor bihoreni, accidentul s-a produs ca urmare a vitezei excesive cu care rula Dacia Logan, înmatriculată în Bucureşti cu numărul B-33-AFB, aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Conducătorul auto a pierdut la un moment dat controlul volanului, a intrat pe contrasens, a pătruns în şanţul de pe marginea carosabilului şi s-a răsturnat de câteva ori, oprindu-se la circa 50 de metri de şosea, pe câmp. În urma impactului, unul dintre cei trei ofiţeri, pasager pe bancheta din spate, care probabil nu avea aplicată centura de siguranţă, a fost proiectat la câţiva metri în afara autoturismului, suferind traumatisme grave. La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj medical de urgenţă de la SMURD Oradea, însoţit de echipajul de descarcerare, şi un echipaj de Poliţie. Echipajul medical de urgenţă i-a acordat primul ajutor ofiţerului, în vârstă de 27 de ani, care se afla în stare de comă suferind un traumatism cranio-cerebral, după care l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, pentru îngrijiri de specialitate. Conducătorul auto şi celălalt pasager, pe scaunul din dreapta, au scăpat doar cu câteva leziuni uşoare. "Victima nu avea, probabil, în momentul impactului, centura de siguranţă aplicată, drept pentru care a fost proiectată în afara autoturismului, în timp ce conducătorul auto şi pasagerul din dreapta purtau centurile de siguranţă, ceea ce a dus la evitarea producerii unor consecinţe mai grave", ne-a relatat cms. Dorin Sava, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, adăugând că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive a conducătorului auto.