Senatorii au decis, joi, ca Toboliu să aparţină, în continuare, comunei Girişu de Criş, voturile în favoarea proiectului de lege privind înfiinţarea unei noi comune nefiind suficiente. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Toboliu, prin reorgani
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Întâlniri metodologice cu medicii de familie
De astăzi, Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Bihor şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate organizează, începând de astăzi, întâlniri metodologice cu medicii de familie bihoreni. Prima dintre acestea se desfăşoară astăzi, de la
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Satul Beznea - inundat de lumină
Sub genericul "Cuprins din necuprins", la finele săptămânii trecute, s-au desfăşurat "Zilele satului Beznea". Cu acest prilej, a avut loc un amplu program de manifestări ştiinţifice şi culturale, dedicate aniversării a 600 de ani de atestare
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Arbitru bătut la Petid
Disciplina lasă mult de dorit în Campionatul Judeţean de fotbal. În etapa a V-a s-au dictat nu mai puţin de zece eliminări. Cele mai grave incidente s-au petrecut la partida Viitorul Petid - Poiana Curăţele (2-3), în care arbitrul Ciprian Rotar a fost lovit de jucăt
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Luceafărul "străluceşte" în Divizia D
* Schimbare de lider în Divizia D după runda a V-a. * Locadin Ţeţchea a reuşit doar o remiză la Vaşcău, după ce, la un moment dat, a avut un avantaj de două goluri. * De acest rezultat a profitat Luceafărul, care a învins la scor la Săcueni, şi a trecut pe
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Un singur copil părăsit a fost adoptat în judeţul Bihor
În 2006, În fiecare zi, zeci de nou-născuţi sunt "uitaţi" de mame în diferite unităţi spitaliceşti. Motivele care le împing să recurgă la aceste gesturi sunt multiple, două fiind cel mai des întâlnite, şi anume: situaţia materială precară a f
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Liderii PSD, la prima vizită în Bihor
Liderul PSD, Mircea Geoană, se află de ieri în Oradea, acesta fiind însoţit de secretarul general al acestui partid, Miron Mitrea. Vizita are ca scop participarea la pregătirea potenţialilor directori de campanie din şase judeţe din Ardeal, eveniment care se desfăşoa
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
Unde nu-i cap, e vai de picioare
Mai sunt nouă zile până ce întreaga zonă pietonală va trebui redeschisă în întregime pietonilor. Lucru greu de realizat atâta timp cât, ieri, muncitorii Selina s-au apucat să desfacă ce au montat cu atâta trudă zilele trecute. Dorinţa de perfec
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
America nu mai crede în lacrimi
Minut de reculegere la New York Autorităţile americane au omagiat, ieri, memoria victimelor atentatelor comise la 11 septembrie 2001, un minut de reculegere fiind păstrat la New York, la ora locală 08.46 (15.46, ora României), când a avut loc, în urmă cu cinci ani,
- 12 Septembrie 2006
- Citeste
"U" Cluj-Napoca - CSM Oradea 86-73
Continuând pregătirile în vederea startului sezonului oficial la baschet masculin, echipa CSM Leonardo Oradea a susţinut, vineri, la Cluj-Napoca, o partidă amicală în faţa formaţiei locale "U" Mobitelco. Echipa gazdă, nimeni alta decât vicecampioana naţională,
- 11 Septembrie 2006
- Citeste


