Pornită la drum în noul sezon cu gândul revenirii în Liga Naţională de handbal masculin, formaţia CSM Leonardo Oradea a început cu un eşec ediţia 2006-2007 a Seriei C din Divizia A. Evoluând, sâmbătă, la Odorhei, în faţa formaţiei HC din localitate,
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Doi baschetbalişti de culoare în probe la Oradea
După ce divizionara A de baschet masculin CSM Leonardo Oradea i-a achiziţionat în această vară pe Rareş Apostol, Vladimir Colesnicov şi Julien Rachel şi le-a prelungit anjajamentele sârbilor Djordjio Djordjic şi Boban Bilbija, se părea că echipa pregătită de
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
România, românul şi costurile integrării: Salariile româneşti - foarte departe de Uniunea Europeană
„România şi Bulgaria au nevoie de o perioadă de 33, respectiv, 31 de ani, după aderare pentru a putea ajunge la 75 la sută din venitul mediu obţinut de un locuitor al ţărilor Uniunii Europene”, este concluzia prezentată de Heinz Kogler, vicepreşedintele Ca
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
Actualitatea fotbalistică Liga a II-a - etapa a VI-a
Seria I Dunărea Giurgiu - Gloria Buzău 2-0 Marcatori: Rusescu 65 şi 86 Chimia Brazi - FC Braşov 1-2 Dinu 17 / Turcu 21, V. Gheorghe 83 CS Otopeni - CF Brăila 3-0 Cojocneanu 2, Cristean 16, Celpan 33 Sportul Studenţesc - Petrolul Ploieşti 2-0 Patriche 57, Curelea 71 Fo
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
CFR Cluj-Napoca a pierdut din viteză CFR Cluj-Napoca a pierdut din viteză
*Victorios în primele cinci runde, fostul lider, CFR Cluj-Napoca, s-a împiedicat tocmai când se aştepta mai puţin. Revelaţia începutului de campionat a reuşit doar o remiză acasă, cu Jiul Petroşani, echipă modestă, dar care i-a "încurcat", pe ceferişti
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
Schumcher, învingător la Monza
Pilotul german al echipei Ferrari, Michael Schumacher, a câştigat Marele Premiu al Italiei, a 15-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care s-a desfăşurat pe circuitul de la Monza. Schumacher, care a plecat de pe poziţia a doua a grilei de start, în spatele finlandezul
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
"Apărarea" a lăsat de dorit Motorul Oradea - Ripensia Timişoara 8-4 (3-2)
Eficacitate deosebită a echipei orădene în meciul de debut în ediţia 2006-2007 a Ligii I la fotbal feminin. Orădencele au marcat nu mai puţin de opt goluri, dar şi defensiva a dat semne de slăbiciune, încasând patru goluri de la o grupare înscrisă în premier
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
"Nu avem nici o treabă cu fotbalul"
În ciuda distanţei care separă Oradea de Râmnicu Vâlcea, aproximativ 25 de suporteri ai FC Bihor s-au încumetat să-şi susţină echipa şi în această deplasare lungă. Degeaba. Favoriţii lor le-au mai oferit un prilej de supărare. "Nici nu ne gândeam c
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
Tot mai aproape de... retrogradare CSM Vâlcea - FC Bihor 3-1 (1-0)
Stadion: Zăvoi Spectatori: aproximativ 500 Marcatori: Cumpănaşu 39, Melcea 56, Georgescu 60 / V. Grigore 61 Cartonaşe galbene: Lepădatu / Ember, Voiculeţ Cartonaş roşu: Oros 44 CSM: Pampea - Dumitru, Georgescu, Bier, Cumpănaşu, Savu - Murineanu (71 Stanca), Lepă
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
Piuneze politice
? Şcoala de vară a tinerilor politicieni. Te-ai aştepta la dezbateri politice, prezentări de programe şi confruntări de idei. Nimic din toate acestea. Tinerii sunt puşi să asculte teorii mai mult sau mai puţin savante ale politicienilor seniori, în goană după pop
- 11 Septembrie 2006
- Citeste


