Comisia de Disciplină din cadrul AJF Bihor a anunţat sancţiunile după meciurile din Divizia D şi Campionatul Judeţean, disputate la sfârşitul săptămânii trecute. În eşalonul patru, mai mulţi jucători au fost suspendaţi pe două etape. Este cazul lu
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
TV Sport
Joi, 9 noiembrie TV Sport 09.00, 18.30, 21.30, 00.00 Ştiri 09.30 Fotbal din Cupa Ligii Angliei: Birmingham - FC Liverpool (reluare) 13.40 Fotbal pe plajă de la CM. Meciuri din sferturile de finală 19.00 Box profesionist 20.30 Om la om 23.00 TV Sport Special. Cupa României la fotb
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Concert educativ la Filarmonică
În Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, mâine, 10 noiembrie, de la ora 12.30, respectiv 14.10, va avea loc un concert educativ pentru elevii din clasele I-VIII. Abonamentele şi biletele se pot procura de la casieria Filarmonicii. Informaţii suplimentare se pot obţine la t
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Bani de la Guvern pentru Nucet şi Vaşcău
Guvernul României a aprobat, în şedinţa de ieri, alocarea sumei de 24,238 milioane lei noi (peste 242 de miliarde lei vechi) pentru sprijinirea unor obiective de investiţii ale comunităţilor locale din mai multe judeţe, printre care se numără şi oraşele bihorene N
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Afacerile celor mai mari 100 firme româneşti Creşteri cu 30% în 2005
Cifra de afaceri cumulată a primelor 100 companii româneşti a fost, în anul 2005, de 38,29 miliarde de euro, în creştere cu 30,4% faţă de anul 2004, pe primele trei locuri fiind plasate Petrom, Mittal Steel Galaţi şi Rompetrol Rafinare, potrivit unui clasament realizat
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Pentru sectorul de procesare a cărnii, Ghid de bune practici de igienă şi producţie
Recent, a fost lansat "Ghidul de bune practici de igienă şi producţie pentru sectorul de procesare a cărnii", manual realizat de o echipă de specialişti români. Ghidul a beneficiat de expertiză americană şi, de asemenea, de finanţarea Departamentului Agriculturii al
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
România va înregistra o creştere a PIB de 7,2 %
Comisia Europeană prognozează că România va înregistra în acest an o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 7,2 %, urmată de o creştere de 5,8 % în 2007, respectiv o creştere de 5,6 % în 2008. Comparativ, pentru zona euro, Comisia mizează pe o creştere
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
TVA-ul la import şi (re)export, conform Codului Fiscal 2007 armonizat
Codul Fiscal 2007, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2007, data integrării României la Uniunea Europeană, prezintă câteva elemente legislative de interes deosebit, în special pentru reprezentanţii contabili ai agenţilor economici din aria import şi a (re-)exporturi
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Nemulţumiţi de studiul de impact, Ecologiştii se opun transformării în canal a Crişului Repede
Ieri, la sediul Centrului Regional de Supraveghere Ecologică "Munţii Apuseni" (CRSE), din Oradea, a avut loc o conferinţă de presă, în care membrii CRSE au prezentat Raportul la studiul de impact privind proiectul de amenajare a malurilor Crişului Repede, pe tronsonul Pod Dacia
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Coaliţie pentru consolidarea SecToRului ONG
Ieri, la sediul Posticum din Oradea, Coaliţia pentru consolidarea SecToRului ONG din judeţul Bihor a organizat o dezbatere privind lansarea coaliţiei Strong, prezentarea misiunii şi a scopului acesteia, precum şi a obiectivelor vizate de aceasta pe termen lung şi mediu. Unsprezece
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste


