Un atentat sinucigaş comis ieri, asupra unei baze de antrenament a armatei pakistaneze, într-o zonă considerată a fi bastionul unei grupări islamiste, a provocat moartea a 35 de militari, relatează Reuters. Explozia, cel mai grav atac militant asupra militarilor pakistanezi, a
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Michael Jackson va cânta live pentru prima dată în ultimii zece ani
Cântăreţul american Michael Jackson va cânta live pentru prima dată în ultimii zece ani, după ce va primi premiul pentru întreaga carieră în cadrul ceremoniei de decernare a World Music Awards, pe 15 noiembrie, informează itv.com. Ceremonia World Music Awards va
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Politica lui Bush contestată
Electoratul american a fost chemat în urmă cu două zile la urne pentru a alege cei 435 de membri ai Camerei reprezentanţilor, 33 din cei 100 de senatori şi 36 de guvernatori. Trebuie menţionat că ambele Camere ale Congresului se aflau înaintea scrutinului sub controlul republ
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Ministerul Educaţiei confirmă frauda de la Universitatea Oradea
Ministerul Educaţiei a demarat, în luna octombrie, o serie de verificări la Universitatea din Oradea, după ce mai mulţi parlamentari au sesizat că instituţia a eliberat diplome false pentru specializări medicale care nu sunt acreditate în România. În urma controalelo
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Vameşii şi sindicaliştii de la Finanţe au început acţiunile de protest
Sindicaliştii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor au demarat, ieri, acţiunile de protest, printr-o grevă japoneză, protestatarii purtând la locul de muncă o banderolă albă pe braţ. Acestora li s-au alăturat şi vameşii din cadrul Direc
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Dinamo a spus adio Cupei României
* Surpriză de proporţii, ieri, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal. Abonată în ultimii ani la câştigarea trofeului, Dinamo s-a văzut eliminată prematur din competiţie de către Pandurii Târgu Jiu, semn că primul eşec stagional, suferit du
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Cursuri de taekwon-do
CS West Team Oradea organizează înscrieri la taekwon-do. Antrenamentele se desfăşoară luni, marţi şi joi, între orele 16.30 - 19.00, la Şcoala George Coşbuc, şi sunt conduse de Tunyogi Hajnalka 2 DAN. Şedinţele de pregătire se adresează atât copiilor,
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Doar o formalitate HC Minaur II Baia Mare - CSM Oradea 26-35 (11-19)
Etapa intermediară a Diviziei A de handbal masculin a adus o nouă victorie echipei de handbal CSM Oradea, care s-a impus fără probleme în jocul de la Baia Mare, în faţa echipei a doua a clubului băimărean. După un început de partidă echilibrat, în care gazde
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Au încurcat liderul LPS Bihorul - Corvinul Hunedoara 1-1
Echipa de fotbal juniori I LPS Bihorul a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în compania liderului seriei, Corvinul Hunedoara. Aproape 300 de spectatori au fost prezenţi ieri după-amiază pe Stadionul Tineretului la meciul reprogramat din Campionatul Republican de Ju
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste
Memorialul "Gheorghe Popa - Bota", la ediţia a XIII-a
Pe platoul din faţa Liceului Pedagogic "Nicolae Bolcaş", din Beiuş, a avut loc ediţia a XIII-a a Memorialului "Gheorghe Popa-Bota", la atletism. Aproape o sută de elevi de la toate şcolile beiuşene, o serie de unităţi de învăţământ din zona Beiuşului ş
- 09 Noiembrie 2006
- Citeste


