Un orădean şi-a omorât soţia cu două zile înainte de Crăciun, după care s-a sinucis, în timp ce un alt bărbat, din Finiş, a fost găsit decedat în condiţii suspecte. Ambele cazuri se află în atenţia procurorilor din cadrul Parchetului de pe lâ
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Sărbătoare la "Feeling Dance"
Filarmonica de Stat Oradea a găzduit, recent, festivitatea de închidere de an a Clubului de dans sportiv "Feeling Dance" din Oradea. În cadrul manifestării au fost prezentate cele mai bune perechi ale clubului, precum şi un spectacol de Crăciun de neuitat. Crăciunei, dan
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
"Curat... murdar, coane Fănică!", pe scena orădeană
Actorii Teatrului Naţional "I.L.Caragiale", din Bucureşti, vor juca astăzi, 28 decembrie, de la ora 18.00, pe scena Teatrului de Stat din Oradea, în spectacolul "Curat... murdar, coane Fănică!". Din distribuţie fac parte: Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Monic
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Şcolile postliceale sanitare, între acreditare şi închidere
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) a aprobat noua metodologie, care prevede ca şcolile de profil să se acrediteze. Această măsură a fost luată pentru a micşora numărul de şcoli care emit dipl
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Sute de cauze mai vechi de un an la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea
În perioada octombrie - noiembrie 2006, inspectorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au verificat cauzele mai vechi de un an aflate în curs de soluţionare
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Retrospectiva anului politic 2006
Anul premergător aderării la Uniunea Europeană a stat sub semnul strădaniilor de a-i convinge pe oficialii de la Bruxelles să nu amâne momentul deschiderii uşilor pentru ţara noastră. Aceasta nu i-a împiedicat pe protagoniştii scenei politice să-şi vadă de d
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Funcţionarii din Primăria Oradea au înroşit tot anul firul de telefon
Statutul de angajat al Primăriei Oradea pare să fie foarte avantajos, facilităţile pe care conducerea executivului local le oferă acestor funcţionari publici fiind multiple. Un exemplu în acest sens este numărul mare de telefoane mobile de serviciu pe care conducerea executiv
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Funcţionarii din Primăria Oradea au înroşit tot anul firul de telefon
Statutul de angajat al Primăriei Oradea pare să fie foarte avantajos, facilităţile pe care conducerea executivului local le oferă acestor funcţionari publici fiind multiple. Un exemplu în acest sens este numărul mare de telefoane mobile de serviciu pe care conducerea executiv
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Clădirea Prefecturii, încă în şantier
Lucrările la sediul Prefecturii continuă, acestea urmând să fie finalizate abia la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor. Valoarea totală a lucrărilor, care presupun introducerea sistemului de climatizare, înlocuirea instalaţiilor electrice, a pardoselilor, uş
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Spuneţi "NU" alcolului şi drogurilor
Recent, la Complexul Lotus Market din Oradea, sub egida Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bihor, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti (ASMO) din Oradea şi Uniunea Studenţilor Maghiari (USM) Bihor, a fost vernisată expoziţia retrospectivă intitulată "
- 27 Decembrie 2006
- Citeste


