Aflat într-un turneu prin ţară, Circul Internaţional Atlas a poposit şi la Oradea, în Şanţul Cetăţii. Dresuri de ponei, echilibristică, jonglerie, trapez şi comedie - sunt doar câteva din ingredientele spectacolului oferit de circul Atlas. Pe lângă ac
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Încep înscrierile pentru gradaţiile de merit
Gradaţiile de merit sunt bonificaţii la salarii pentru profesorii cu merite deosebite în ultimii patru ani. Acestea se acordă pe o perioadă de patru ani şi reprezintă un bonus de 20% din salariul de bază, atât al cadrul didactic, auxiliar sau de conducere. Pentru a pute
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
În 2006,amenzi de peste 140.000 lei aplicate de Inspectoratul în Construcţii
În primele 11 luni ale acestui an, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Bihor a efectuat 4.117 controale, fiind descoperite 2.025 deficienţe. De asemenea, IJC Bihor a dispus oprirea lucrărilor în 96 dintre cazuri, refacerea lucrărilor în 111 cazuri, respectiv expertiz
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Ştiri N24 cu Lavinia Şandru şi Victor Hănescu
În această seară, de la ora 20.00, jurnalul de ştiri al postului naţional N24 va fi prezentat de Lavinia Şandru, deputat PIN, care revine pe micile ecrane după o pauză de aproximativ trei luni, răstimp în care a dobândit şi un alt "rol", anume cel de... mămic
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Titus Nicoară, în Top 5 naţional
Asemenea majorităţii federaţiilor naţionale, şi Federaţia Română de Baschet (FRB) şi-a alcătuit diverse topuri, ale celor mai buni baschetbalişti şi baschetbaliste, ale celor mai buni marcatori sau pasatori, clasamente care scot în evidenţă reuşite
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Iarna asta "străluceşte" Luceafărul
Sezonul de toamnă din Divizia D la fotbal a reliefat, spre deosebire de anii trecuţi, o luptă mai strânsă la cei doi poli ai clasamentului. După un tur şi două etape din retur, lidera întrecerii este o echipă alcătuită în mare parte din juniori. La al doile
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Sevilla l-a transferat pe Kerzhakov
Primul transfer realizat în această pauză competiţională de clubul andaluz FC Sevilla, viitoarea adversară a Stelei în Cupa UEFA, este atacantul rus al echipei Zenit Sankt Petersburg, Aleksander Kerzhakov. Operaţiunea va costa gruparea din Sevilla cinci milioane de euro, Ke
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Figo va juca în Arabia Saudită
Mijlocaşul portughez Luis Figo se pregăteşte să părăsească echipa italiană de fotbal Internazionale Milano pentru formaţia saudită Al Ittihad, transferul urmând să aibă loc chiar din luna ianuarie. Contractul care a fost semnat deja, conform presei portugheze
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
Gala Atletismului bihorean
Ca în fiecare an, cei mai buni sportivi şi antrenori din lumea atletismului bihorean vor fi sărbătoriţi şi premiaţi într-un cadru festiv. Evenimentul va avea loc astăzi, începând cu ora 11.00, la cantina Liceului cu Program Sportiv Bihorul, iar răspunzători de
- 28 Decembrie 2006
- Citeste
"Ţintele" lui Juventus pentru sezonul viitor
Preşedintele clubului Juventus, Giovanni Cobolli Gigli, le-a promis fanilor torinezi că va forma o echipa mai bună decât cea din momentul retrogradării în Serie B. El a afirmat că are în vedere transferul fundaşului brazilian Luisao de la Benfica la finalul sezonului.
- 28 Decembrie 2006
- Citeste


