După ce în preajma Revelionului, pompierii au fost solicitaţi să acţioneze pentru stingerea a numeroase incendii, alte trei au izbucnit în cursul zilei de miercuri. Două dintre acestea s-au produs la gospodării particulare, iar al treilea a avut loc la depozitul unei sta
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Poleiul şi viteza, cauzele unor accidente rutiere
Viteza excesivă neadaptată la condiţiile de drum nefavorabil au fost cauzele unor accidente rutiere produse, miercuri, în judeţul Bihor, în urma cărora mai multe persoane au ajuns internate în spital cu răni grave. În afara localităţii Alparea, P.S., de 36
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste
Biletele de tratament, la mare căutare
Încă din prima zi de lucru a Casei Judeţene de Pensii Bihor pensionarii bihoreni au luat cu asalt ghişeele acestei instituţii în vederea depunerii cererilor pentru obţinerea biletelor de tratament pe anul 2007. Miercuri au fost înregistrate 1.088 solicitări, la fel
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste
Tabără pentru copiii instituţionalizaţi
La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Bihor din anul 2006, aleşii judeţeni au aprobat înfiinţarea unei tabere pentru copiii şi tinerii aflaţi în grija instituţiilor din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilu
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste
Regimul de executare a pedepselor, implementat în Penitenciarul Oradea
Conducererea Penitenciarului de maximă siguranţă Oradea mai are la dispoziţie două săptămâni pentru a stabili regimul de detenţie pentru fiecare dintre cei 700 de deţinuţi aflaţi în custodia instituţiei. De la intrarea în vigoare a Legii 275/2006, pen
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste
Guvernul a scos bani din puşculiţă
Subvenţii suplimentare de 7,5 milioane euro alocate unităţilor miniere *Compania Băiţa Ştei, de două ori pe listă Bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC) a fost suplimentat de Guvern, la finele anului trecut, cu 25,5 milioane lei (7,5 milioane euro) pe
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste
Evaluări 2006, repere 2007
UNISEM - Sucursala Bihor, în topul producătorilor şi comercianţilor de seminţe de legume *De la centru zonal de amabalare a seminţelor, la cel mai mare producător de seminţe de ardeioase din ţară. *Extinderea suprafeţelor de teren destinate multiplicării
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste
Calendarul Bursei Române de Mărfuri
Licitaţii la Terminalul Oradea Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Concret, calendarul b
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste
Aderarea aduce ieftiniri la lux, şi scumpiri la vicii
* Televizoarele LCD, plasmele şi sistemele Home Cinema - fără taxe vamale. * În schimb, vor avea parte de scumpiri în cazul benzinei cu plumb şi a pâinii. Tarifele se vor majora în urma aplicării noilor accize. Astfel, potrivit noului Cod Fiscal, accizele pentru el
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste
Înregistrarea la Fisc a alambicurile de ţuică
Potrivit Codului Fiscal, începând cu acest an, micii producători de ţuică şi rachiuri din fructe vor fi obligaţi, să se înregistreze la Fisc şi să estimeze cantităţile obţinute anual. Gospodăria individuală care deţine în proprietate li
- 05 Ianuarie 2007
- Citeste


