Cu toate că se anunţa o modificare a procedurilor de admitere în licee, schimbarea nu este posibilă în acest an. Pentru a putea fi făcută o astfel de modificare, aceasta trebuia anunţată la începutul anului şcolar şi necesita chiar modificarea legislaţiei din
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Bani pentru materiale educaţionale
Ministerul lucrează la un proiect conform căruia profesorii ar putea primi 100 de euro pentru achiziţia de materiale educative. Prin acest ajutor se încearcă îmbunătăţirea calităţii procesului educativ, venindu-se în sprijinul cadrelor didactice. De cei 100 de eur
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Părinţii, incluşi în comisiile de la Bacalaureat
În urma unui acord semnat între Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar (FNAP-IP) şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, implicarea părinţilor în deciziile legate de educaţia din
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Microbuzele şcolare rămân o promisiune
Ministerul Educaţiei a început să onoreze promisiunea de a pune la dispoziţia primăriilor de comune microbuze pentru transportul elevilor. În Bihor au sosit doar trei microbuze, care au ajuns la primăriile comunelor Cefa, Popeşti şi Nojorid, dar mai urma să sosească
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Investiţii în infrastructura educaţiei
Pentru acest an priorităţile din domeniul educaţie par a gravita în jurul infrastructurii. Noutăţile pentru 2007 nu se opresc totuşi aici, după aderare existând posibilitatea stabilirii unor legături mai strânse între şcolile autohtone şi celelalte state mem
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Aderarea aduce noutăţi în învăţământ
Toate sectoarele vieţii noastre au suferit modificări odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Nici învăţământul nu a scăpat, 1 ianuarie aducând atât avantaje, cât şi dezavantaje. Avantajele oricum sunt mai multe, iar românii au tendinţa
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Curier cetăţenesc
Stabilirea paternităţii K.G., de 22 de ani, din mediul urban, ar vrea să ştie care este modalitatea de stabilire a paternităţii copilului din afara căsătoriei. Conform Codului Familiei, filiaţia copilului din afara căsătoriei faţă de tată se s
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Gripa "atacă" şi Bihorul
Virozele respiratorii au dat iama în Bihor, în câteva cazuri existând suspiciune de gripă. Specialiştii epidemiologi estimează pentru următoarele săptămâni o depăşire cu mult a graficului prognozat la începutul sezonului friguros, în special după re
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Peste 100 de vitezomani amendaţi
Joi, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat pe şoselele bihorene, aplicând 278 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost constatate şapte infracţiuni şi au fost reţinute în vederea suspendării 12 permise de conducere. Din păcate, o parte semni
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste
Şi-a alimentat autoturismul, dar nu a mai plătit
Un bihorean este cercetat de oamenii legii după ce şi-a alimentat maşina cu peste 40 de litri de motorină şi a plecat fără să plătească. Mai mult, în urma cercetărilor, poliţiştii au aflat că bărbatul nu este la prima infracţiune de acest gen. J
- 06 Ianuarie 2007
- Citeste


