Stabilirea paternităţii K.G., de 22 de ani, din mediul urban, ar vrea să ştie care este modalitatea de stabilire a paternităţii copilului din afara căsătoriei. Conform Codului Familiei, filiaţia copilului din afara căsătoriei faţă de tată se stabileşte prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească. Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti. Recunoaşterea se face printr-o declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie după această dată. Recunoaşterea poate fi făcută şi prin înscris autentic sau prin testament. Recunoaşterea care nu corespunde realităţii poate fi contestată de orice persoană interesată. Dacă recunoaşterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii trebuie făcută de autorul recunoaşterii sau de moştenitorii săi. Acţiunea de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal. Dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternităţii nu trece asupra moştenitorilor copilului, ei pot doar continua acţiunea pornită de acesta. Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată. Acţiunea de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la naşterea copilului. Dacă un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă. În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii. Munca în zilele de sărbători legale A.P., de 26 de ani, din mediul urban, întreabă dacă angajatorul are dreptul să cheme angajaţii la muncă în zilele de sărbători legale. Conform Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Tot Codul Muncii stipulează faptul că prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie. De asemenea, se precizează că prevederile aliniatului de mai sus nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi în cele de alimentaţie publică, precum şi la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere. Întreruperea concediului de odihnă S.G., de 34 de ani, din mediul rural, ar dori să ştie dacă poate fi chemată la muncă în zilele de concediu. Conform Codului Muncii, concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective, iar angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forţă majoră sau pentru interese urgente care impun prezenţa salariatului la locul de muncă. În acest caz, angajatorul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile salariatului şi ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă. Programare colectivă sau individuală a concediului? I.L., de 32 de ani, din mediul urban, se interesează dacă programarea concediului o face angajatorul şi dacă este sau nu obligat să consulte angajatul. Conform Codului Muncii, efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator prin consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori prin consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor. Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă. Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni. În cadrul perioadelor de concediu prestabilite, salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterioare efectuării acestuia. În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt. Indemnizaţia pentru creşterea copilului A.P., de 26 de ani, din mediul urban, întreabă care sunt condiţiile pentru a beneficia de prevederile normative privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului. Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă 148/2005, începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei. Cele 12 luni pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: a) şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate; b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii; c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii; d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: - au beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale; - au urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora; - au satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat. e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective; f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială; g) au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap; h) au beneficiat de pensii de invaliditate; i) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii; j) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state; k) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii; l) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii. Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, aşa cum sunt definite de această lege.