Aderarea aduce ieftiniri la lux, şi scumpiri la vicii
* Televizoarele LCD, plasmele şi sistemele Home Cinema - fără taxe vamale.
* În schimb, vor avea parte de scumpiri în cazul benzinei cu plumb şi a pâinii.
Tarifele se vor majora în urma aplicării noilor accize. Astfel, potrivit noului Cod Fiscal, accizele pentru electricitate vor creşte cu circa 30 la sută, taxa pentru electricitatea utilizată în scop comercial se va majora cu 36,8 la sută, iar cea pentru populaţie va creşte cu 33,3 la sută. În cazul benzinei cu plumb, acciza va creşte cu 6,6 la sută, şi anume - de la 513 euro/tonă, la 547 euro/tonă, şi nu va mai fi modificată până în 2010. În cazul benzinei fără plumb şi a motorinei, al gazelor petroliere lichefiate şi a petrolului lampant, accizele rămân neschimbate până în 2010.
Fumatul, mai costisitor
În cazul ţigărilor, veştile nu sunt prea bune. Acest lucru pentru că, în primul semestru, ţigaretele vor fi accizate ca până acum, cu 16,28 euro pentru 1.000 de bucăţi, sumă la care se adaugă 29 la sută din preţul maxim de vânzare. La ţigări, acciza va fi menţinută la 34,5 euro/1.000 de bucăţi, dar va creşte, de la 1 iulie a.c., la 41,5 euro, urmând ca Ministerul Finanţelor să stabilească, semestrial, nivelul accizei minime.
Televizoare fără accize, dar cu "taxă verde"
Din 2007, nu se mai aplică taxe vamale pentru televizoare LCD, Plasme şi sisteme Home Cinema (taxă de 42 la sută), baterii (taxă de 15,5 la sută), genţi de notebook şi huse (taxa de 22 la sută). De asemenea, Codul Fiscal elimină accizele pentru aparatele de aer condiţionat (20 la sută), cuptoare cu microunde (20 la sută), iahturi (50 la sută) şi bărci (30 la sută). Aceste scăderi la electronice şi electrocasnice vor fi estompate de taxele de reciclare, obligatorii începând din primăvara acestui an. Taxa "verde" va fi ataşată preţului produsului şi va fi calculată în funcţie de greutatea produsului. Cele mai mari scumpiri - de 20 de euro - urmează să fie aplicate pe segmentul electrocasnicelor albe, în special frigidere şi aparate de aer condiţionat, în timp ce pentru produsele IT&C se va plăti maximum 10 euro.
Alimente, mai ieftine
Este clar că, de pe piaţa Uniunii Europene, vor intra alimente mai ieftine, ceea ce îi va determina pe producătorii autohtoni să lase din preţuri, pentru a face faţă concurenţei. Potrivit reprezentanţilor asociaţiilor patronale din domeniul alimentar, în acest an vom importa mai multă carne, ceea ce va conduce la ieftinirea acesteia cu până la 20 la sută. Pentru carnea de porc, presiunea importurilor va fi cu atât mai mare cu cât porcii de producţie locală nu acoperă decât jumătate din necesarul de consum. De asemenea, produsele lactate importate, precum laptele pasteurizat sau brânzeturile, s-ar putea ieftini cu 20-30 la sută de anul acesta, datorită presiunii concurenţei importurilor.
Pâinea - un euro pe kilogram
În paralel, preţul celei mai ieftine pâini va mai creşte, cu cel mult 10 la sută. Şi preţul zahărului este de aşteptat că va creşte uşor, spun producătorii, nedepăşind, însă, un euro pe kilogram. Pe de altă parte, producătorii de legume spun că acest an va aduce, aşa cum s-a întâmplat în Polonia şi Ungaria, scumpiri semnificative, determinate în principal de reducerea subvenţiilor pentru producătorii agricoli, care va acţiona ca un element de cost şi va scumpi produsul final cu circa 25 la sută.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.