În ultimii ani, concubinajul între copiii de romi a luat amploare. Practica acestor alianţe între familiiile înstărite de romi nu este nouă, ci face parte din tradiţiile acestei etnii. În concepţia romilor, această practică reduce riscul unor neîn
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Micuţul Mark Lucas a primit taina sfântului botez
Moment de mare bucurie în viaţa colaboratorului nostru Tatar Zoltan: strănepotul său, Mark Lucas, a primit ieri taina sfântului botez. Evenimentul a avut loc la Catedrala greco-catolică "Sfântul Nicolae", din Oradea, în prezenţa familiei şi a prietenilor. "Ne-
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste
Se montează stâlpişori!
Datorită lucrărilor de infrastructură derulate în municipiu care au dus de cele mai multe ori la scoaterea stâlpişorilor care delimitau trotuarele de partea carosabilă, dar şi din cauza faptului că sute de autovehicule sunt parcate pe trotuar, Primăria Oradea, a
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste
Fermierii români - obligaţi să respecte regulile europene
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România va beneficia de fonduri structurale în valoare de peste 30 miliarde euro, din care sectorul agricol va primi circa 12 miliarde. Însă, agricultura românească va trebui să pună în aplicare Normele Bunelor Condiţi
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste
Aripa „inflamantă” a ieşit întărită din Congresul PNL
Congresul liberalilor s-a terminat. Călin Popescu Tăriceanu a fost reales preşedinte, la pas şi fără urmă de emoţie. PNL pare să-şi fi planificat viaţa pentru următorii doi ani şi, după toate semnele, aceasta se va duce tot împreună cu PD şi t
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste
"La steaua care-a răsărit"
Un programul dedicat împlinirii a 157 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu va avea loc azi, la Apateu, Ungaria, evenimentul fiind organizat în localitatea vecină sub egida Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Centru
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste
Şteieni, în probe la Beiuş
La antrenamentul de sâmbătă dimineaţa al echipei CF Bihorul Beiuş au fost prezenţi şi doi jucători de la Minerul Ştei. Este vorba despre mijlocaşii Matei şi Florin Popa. De asemenea, sub comanda antrenorilor Rudy Kovacs şi Adrian David, se pregăteşte
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste
Lotus Felix caută adversari pentru amicale
După o săptămână de antrenamente desfăşurate în pădurea din Băile Felix, jucătorii de la Lotus Felix (dar şi cei aflaţi în pregătiri cu echipa de liga a III-a) au susţinut, sâmbătă, pe terenul din Cihei, un "joc-şcoală". "M-a interes
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste
Au scăpat printre degete victoria
CSM U Oradea - Sportul Studenţesc Bucureşti 52-59 (15-12, 13-18, 11-14, 13-15) Echipa feminină CSM U Oradea a pierdut, greu, meciul susţinut acasă în compania unei fruntaşe a clasamentului, Sportul Omnilogic, în prima etapă a returului Diviziei A. Dacă ambiţia,
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste
FC Bihor urcă la Stâna de Vale
După o perioadă de "dute-vino" la antrenamentele echipei FC Bihor, antrenorii Viorel Abrudan şi Florin Fărcaş au definitivat lotul care va urca astăzi în cantonamentul din Stâna de Vale. Pe pantele din staţiunea montană bihoreană se vor pregăti 24 de jucăto
- 15 Ianuarie 2007
- Citeste


