Extinderea suprafeţelor destinate efectuării studiilor pedologice şi agrochimice *Valoarea lucrărilor efectuate de OSPA Bihor, în anul precedent, este aproape dublă, prin comparaţie cu realizările din anul 2005. * Extinderea suprafeţelor de teren pe care s-au efect
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Tarifele la energia electrică ar putea creşte la 1 aprilie
Tarifele la electricitate pentru populaţie ar putea fi majorate la 1 aprilie, întrucât seceta şi stocurile reduse de cărbune au determinat creşterea consumului de gaze naturale utilizate şi, implicit, a costurilor de producţie, a declarat, ieri, Nicolae Opriş, preş
- 17 Ianuarie 2007
- Citeste
Calendarul Bursei Române de Mărfuri *Licitaţii şi prin Terminalul Oradea*
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Concret, azi, 17 ianuarie, ora 10.00, are loc licitaţia des
- 17 Ianuarie 2007
- Citeste
Revizuirea condiţiilor de autorizare şi funcţionare a fermelor de bovine
Condiţiile de autorizare şi funcţionare a fermelor de bovine ar putea fi schimbate, un grup de reprezentaţi din ministerele Agriculturii, Sănătăţii şi Mediului, ai Autorittăţii Veterinare şi crescătorilor de bovine urmând să analizeze şi să revi
- 17 Ianuarie 2007
- Citeste
Magistraţii bihoreni candidează pentru funcţii de execuţie
În data de 4 februarie, Consiliul Superior al Magistraturii organizează un concurs pentru promovarea judecătorilor în funcţii de execuţie, efectiv şi pe loc, fiind scoase la concurs 150 de posturi vacante la nivelul curţilor de apel şi al tribunalelor din întreaga
- 17 Ianuarie 2007
- Citeste
Cotele de contribuţii la asigurările sociale
Începând cu 1 ianuarie, salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 este de 1.270 lei, în timp ce salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 390 lei. La stabilirea plafonului maxim al bazei de cal
- 17 Ianuarie 2007
- Citeste
Peste 1.700 de controale efectuate anul trecut de ITM Bihor
Angajatorul răspunde cu "capul" dacă angajatul umblă cu el în nori Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a prezentat ieri un raport al activităţii desfăşurate în cursul anului trecut pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă. La înt
- 17 Ianuarie 2007
- Citeste
Oros şi Cistean, transferaţi la FC Braşov
Mult mediatizata plecare a fundaşilor Cristian Oros şi Bogdan Cistean la FC Braşov a devenit ieri certitudine. Preşedintele braşovenilor, Dinu Gheorghe, a venit la Oradea şi a oficializat transferul celor doi jucători la gruparea de sub Tâmpa, pe o durată de patru ani
- 16 Ianuarie 2007
- Citeste
Drumul spre evitarea retrogradării trece prin Stâna de Vale
După o săptămână în care antrenamentele au vizat reacomodarea la efort, fotbaliştii de la FC Bihor au intrat într-o nouă fază a pregătirii. O etapă, solicitantă, deloc agreată pentru jucători, dar foarte importantă pentru evoluţia lor în pa
- 16 Ianuarie 2007
- Citeste
"Cupa Unio" - etapa a II-a
Programată la Valea lui Mihai, "Cupa Unio" la futsal a programat, la finele săptămânii trecute, partidele etapei a II-a. De menţionat că locul echipei Sântimreu a fost preluat de formaţia Hodoş, care a preluat rezultatul consemnat pe teren în prima etapă. Rezul
- 16 Ianuarie 2007
- Citeste


