Extinderea suprafeţelor destinate efectuării studiilor pedologice şi agrochimice *Valoarea lucrărilor efectuate de OSPA Bihor, în anul precedent, este aproape dublă, prin comparaţie cu realizările din anul 2005. * Extinderea suprafeţelor de teren pe care s-au efectuat studii pedologice şi agrochimice destinate realizării şi reactualizării Sistemului naţional şi judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură. *În 2007, numai din fonduri bugetare, finanţări de peste 580.000 RON. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Bihor derulează activităţile sale specifice pe întreaga suprafaţă agricolă a judeţului Bihor - 497.167 hectare, din care arabilul reprezintă 30.908 hectare. Deşi OSPA Bihor are un colectiv restrâns de specialişti, comparativ cu volumul mare de lucrări şi arealul agricol al judeţului nostru, rezultatele obţinute în anul 2006 sunt cele mai spectaculoase, prin comparaţie cu reuşitele din anii precedenţi. "Fără falsă modestie, valoarea lucrărilor efectuate în anul trecut este aproape dublă faţă de 2005 şi cu mult mai mare faţă de 2004, indicatori superiori înregistrând atât în efectuarea studiilor pedologice şi agrochimice cu finanţare de la bugetul de stat, cât şi a altor lucrări de profil ale căror costuri au fost suportate de diverşii beneficiari ai serviciilor noastre. Dincolo de valoarea totală a lucrărilor, aproape 598.000 RON în 2006, a continuat dr. ing. Teodor Jurcuţ, directorul OSPA Bihor, a crescut şi suprafaţa de teren pe care s-au efectuat studii pedologice şi agrochimice". Această ultimă precizare, dar şi proiectele pentru 2007 ale OSPA Bihor, ca suprafaţă de teren pe care să se efectueze studii pedologice şi agrochimice, denotă necesitatea intensificării activităţii de cunoaştere şi evaluare a solurilor, a realizării studiilor pedologice, agrochimice şi de bonitare, capitol la care există carenţe venind din ultimul deceniu, cu precădere, carenţe ce trebuie diminuate printr-un volum mai mare al studiilor pedologice şi agrochimice în anii ce urmează. Iar un rol major în acest sens îl are sursa de finanţare, în principal fonduri din bugetul de stat. În această idee, cu actualul număr de specialişti pe care îl are OSPA Bihor, pentru anul 2007 sunt prevăzute lucrări în valoare totală de 580.335 RON, pentru o suprafaţă de teren de 44.838 hectare, însemnând numai finanţări de la bugetul statului. Pe lângă aceste studii, vor fi atrase şi alte surse de venituri (aproximativ 310.000 RON) prin efectuarea şi a altor lucrări, cum ar fi: studii pentru ameliorarea solurilor acide şi alcaline, studii pedologice şi de bonitare, studii pentru managementul reziduurilor organice de la fermele zootehnice. Cum reuşita activităţii OSPA Bihor ţine şi de existenţa laboratorului de analiză a sutelor de mii de probe de sol, anul 2007 va însemna şi modernizarea acestui laborator, asigurându-se o calitate şi o eficienţă sporite analizelor respective, elaborării finale a studiilor efectuate de specialiştii OSPA Bihor.