Iuţeala de mână a politicii "paşilor mărunţi" Peste 70 de reformaţi orădeni, în frunte cu episcopul Tokes Laszlo, nemulţumiţi de soluţia dată de Curtea de Apel în dosarul terenului după care jinduiesc de ani buni, au decis să sfideze legile române
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Biserica şi politica
Fără îndoială, în perioada comunismului, Biserica a fost îngrădită, cadrul de manifestare a acestei instituţii esenţiale dintr-un stat civilizat fiind limitat la chestiuni pur formale, departe de spiritul profund al credinţei; în afară de lăcaşul pr
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
Casătorii pe bandă rulanta la Primăria Oradea
În mai puţin de două săptămâni, de când Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oradea şi-a reluat activitatea, peste 600 de cupluri s-au prezentat la acest serviciu pentru a-şi depune actele în vederea oficierii căsătoriei. Dacă în lunile f
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
Cardurile Europene de Asigurat au ajuns şi în Bihor
Primele Carduri Europene de Asigurat emise în baza cererilor depuse la CAS Bihor, începând cu data de 3 ianuarie 2007, au ajuns la domiciliul solicitanţilor, începând cu data de 17 ianuarie. În perioada 3-18 ianuarie 2007 au fost procesate 1.154 cereri depuse de către asigura
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
Florin Ardelean, doctor în istorie
Jurnalistul Florin Ardelean şi-a susţinut sâmbătă, la Universitatea Oradea, teza de doctorat cu titlul "Presa scrisă din Bihor (1989-2000), avându-l conducător ştiinţific pe prof. univ. dr. Viorel Faur. Lucrarea este prima cercetare de asemenea anvergură asupr
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
Voluntariatul - resursa esenţială în rezolvarea problemelor comunităţii
Sâmbătă, Aula Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea a găzduit un nou curs de formare a voluntarilor intitulat sugestiv "Voluntariatul - resursa esenţială în rezolvarea problemelor comunităţii". Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Caritas Eparhial
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
Încă un an fără asfalt pe strada Vaporului!
Recent, câţiva orădeni, domiciliaţi pe strada Vaporului, din Oradea, s-a adresat cotidianului "Crişana" pentru a sesiza indiferenţa autorităţilor locale faţă de strada cu pricina, dar şi faţă de riveranii din zonă. În ciuda faptului că cei pest
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
Unde se depun cererile pentru ajutoarele de încălzire
În conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2006 pentru modificarea OUG nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi pentru plata energiei termice, începând de azi, cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
Tehnici pentru găsirea unui loc de muncă
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor pune la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă mai multe tehnici pentru găsirea acestuia. Astfel, şomerii pot consulta listele cu locuri de muncă vacante afişate săptămâna
- 22 Ianuarie 2007
- Citeste
ISJ Bihor vrea campusuri şcolare în tot judeţul
Ministerul Educaţiei anunţa înainte de Sărbătorile de Iarnă că în acest an urmează să înceapă lucrările pentru construcţia a 80 de campusuri şcolare, câte două în fiecare judeţ. Planurile ministrului nu coincid însă cu cele ale ISJ B
- 20 Ianuarie 2007
- Citeste


