Casătorii pe bandă rulanta la Primăria Oradea
În mai puţin de două săptămâni, de când Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oradea şi-a reluat activitatea, peste 600 de cupluri s-au prezentat la acest serviciu pentru a-şi depune actele în vederea oficierii căsătoriei. Dacă în lunile februarie, martie şi jumătate din luna aprilie numărul căsătoriilor este mai redus datorită postului Sfintelor Paşti (care începe pe data de 19 februarie şi ţine până în 7 aprilie), numărul căsătoriilor s-a redus, începând cu data de 21 aprilie a.c., pentru zilele de sâmbătă nu mai sunt posibile programări pentru încheierea căsătoriilor între orele 15.00 şi 18.00, acestea fiind reţinute din primele zile ale anului 2007, de când au început programările pentru anul în curs.
Acest lucru nu înseamnă că tinerii nu se pot căsătorii, însă pot opta pentru alegerea unei alte ore sau a unei alte zi. Din acest an, Serviciul de Stare Civilă a introdus şi posibilitatea oficierii căsătoriilor şi în zilele de duminică. „Solicitările deosebit de mari pentru zilele de sâmbătă, în intervalul cuprins între orele 15.00 - 18.00 se datorează obiceiului de a organiza întreaga ceremonie succesiv , fără pauză ( căsătoria civilă, fotograf, cununie religioasă, masa festivă ). Datorită acestui motiv, apar şi anumite nemulţumiri, a viitorilor soţi, însă trebuie să se înţeleagă că din punct de vedere al timpului nu se pot oficia un număr mai mare de 12 căsătorii civile în acest interval”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, Nicoleta Cherei.
200 euro la prima căsătorie
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, statul acordă în baza Legii nr. 396/2006 un sprijin financiar în valoare de 200 de euro tinerilor care se află la prima căsătorie. Singurele condiţii care se impun sunt ca ambii soţi să fie la prima căsătorie şi să aibă domiciliul sau reşedinţa în România, indiferent de cetăţenia soţilor. Beneficiază de prevederile acestei legi familiile care şi-au încheiat căsătoria la Serviciile de Stare civilă de pe teritoriul României începând cu data de 1 ianuarie 2007, respectiv tinerii a căror căsătorie a fost încheiată la autorităţile locale competente de pe teritoriul altor ţări, odată cu transcrierea certificatului de căsătorie în registrele de stare civilă române, dar şi tinerii care şi-au încheiat căsătoria la Consulatele României sau ale statului celuilalt soţ în condiţiile legii. De asemenea, dreptul stipulat în lege se acordă şi familiilor în care unul sau ambii soţi sunt cetăţeni străini ori apatrizi, dar numai dacă au domiciliul sau cel puţin reşedinţa în România.
Termen limită pentru depunerea cererilor
Sprijinul financiar la constituirea familiei se acordă pe bază de cerere, prin completarea formularului tip şi a unor declaraţii pe proprie răspundere date de ambii soţi că se află la prima căsătorie. Acestea se completează la Serviciul de Stare Civilă unde s-a încheiat căsătoria ori unde s-a transcris certificatul de stare civilă eliberat de autorităţile altui stat. Cererea se depune în termen de maximum 30 de zile de la data încheierii căsătoriei (pentru căsătoriile încheiate la Serviciile de stare civilă din ţară) sau de la data transcrierii în registrele de stare civilă române (pentru căsătoriile încheiate în străinătate, în condiţiile legii). Dreptul nu se acordă dacă până la data plăţii a intervenit desfacerea, desfiinţarea sau încetarea căsătoriei. Dreptul la sprijinul financiar se stabileşte prin dispoziţia primarului. Suma de 200 euro (echivalentă în lei) se acordă familiei în termen de 30 de zile de la data emiterii dispoziţiei scrise a primarului şi se calculează la cursul de schimb valutar al B.N.R. din ziua lucrătoare precedentă emiterii dispoziţiei.
Serviciul de Stare Civilă din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor - Oradea invită familiile nou constituite să completeze cererea tip, precum şi declaraţiile pe proprie răspundere că se află la prima căsătorie, prezentând în original şi copie xerox a certificatului de căsătorie şi actele de identitate ale fiecărui soţ. Formularele se completează la cam. 116, compartimentul căsătorii situată la etajul I în cadrul Primăriei municipiului Oradea. Plata sprijinului financiar acordat de stat la constituirea familiei se achită în data de 30 a fiecărei luni, banii ridicându-se de la Serviciul financiar-contabil al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, cam. 117, cu prezentarea actului de identitate al titularului cererii.
În anul 2006 au fost încheiate în Oradea 1. 805 căsătorii, din care un număr de aproximativ 1.600 se aflau la prima căsătorie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.