Clubul Dinamo Oradea organizează selecţie pentru copii născuţi între anii 1993 - 1998 şi mai tineri. Acţiunea se desfăşoară de luni până vineri, de la ora 19.00, în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 16. Informaţii suplimentare la numerele de
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Indisponibilităţi la FC Bihor
Situaţie neschimbată faţă de săptămâna trecută la FC Bihor în ceea ce priveşte problemele de lot. Antrenorii Viorel Abrudan şi Florin Farcaş nu pot conta nici pentru importantul joc de sâmbătă, de la Câmpia Turzii, pe Marius Foro, Cosmin Bar şi
- 15 Martie 2007
- Citeste
Orădencele vor înfrunta liderul în Cupa României
Echipa de baschet feminin CSM U Oradea a avut, iarăşi, "noroc" la tragerea la sorţi pentru meciurile din cadrul Final Fourului Cupei României, elevele pregătite de prof. Adriana Niculescu urmând să joace contra liderului Diviziei A, Municipal Târgovişte. Calificate
- 15 Martie 2007
- Citeste
TV Sport
Joi, 15 martie TVR 1 20.30 Fotbal din Cupa UEFA: Şahtior Doneţk - FC Sevilla TV Sport 09.00, 18.30, 20.30, 01.00 Ştiri 09.30, 13.10, 16.15, 21.00, 23.30 TV Sport Special. Cupa UEFA 09.45 Fotbal din Cupa UEFA: Bayer Leverkusen - Lens (reluare) 17.00 Fotbal din Cupa Libertadores:
- 15 Martie 2007
- Citeste
Rezultate scontate la Cupa Unio
Nicio surpriză în runda a X-a a Cupei Unio la fotbal în sală, competiţie organizată la Valea lui Mihai. Primele clasate şi-au îmbunătăţit substanţial golaverajul după victoriile obţinute la sfârşitul săptămânii trecute. Scorul etapei şi a
- 15 Martie 2007
- Citeste
Concurs de cruce şi table, la Nojorid
Clubul Sportiv al Veteranilor Oradea, în colaborare cu Ioan Hoancă (patronul Restaurantului "Puişorul Vămii") şi cu primarul comunei Nojorid, Mircea Crainic, organizează, mâine, de la ora 15.00, cea de-a V-a ediţie a Cupei "Puişorul Vămii". Întrecerea de table, cruce
- 15 Martie 2007
- Citeste
Întâlnire a autorităţilor judeţene cu ambasadorul Canadei
Prefectul Ilie Bolojan, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Kiss, şi vicepreşedintele Ştefan Seremi s-au întâlnit, ieri, cu Excelenţa Sa ambasadorul Canadei la Bucureşti, Marta Moszczenska. După prezentarea generală a judeţului B
- 15 Martie 2007
- Citeste
Voluntari din Anglia renovează Centrul de Plasament nr. 2
De câteva zile, Centrul de Plasament nr. 2, din Oradea, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), este supus unei recondiţionări. Acest lucru se datorează unui grup de oameni inimoşi, printre care şi
- 15 Martie 2007
- Citeste
60 km de drumuri judeţene intră în reabilitare
Consiliul Judeţean Bihor îşi propune ca în acest an să aloce din bugetul propriu 41 milioane RON pentru reabilitarea şi întreţinerea reţelei de drumuri judeţene. La ora actuală, CJ Bihor deţine în administrare o lungime de reţea de 906 km. Din suma a
- 15 Martie 2007
- Citeste
"Suntem incriminaţi pe nedrept!"
Acesta este mesajul pe care îl transmit directorii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu". Reacţia vine ca răspuns la un material apărut în presa locală, în care directorii de şcoli ar fi fost acuzaţi de către autorităţi de complicitate la unele ilegalită
- 15 Martie 2007
- Citeste


