Pompierii bihoreni sunt îngrijoraţi de creşterea alarmantă a numărului de incendii produse în ultima perioadă, majoritatea fiind generate de utilizarea focului deschis în cadrul unor activităţi de igienizare a terenurilor agricole. Pentru evitarea unor alte asemenea i
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Peste podul din Urviş, treci numai... târâş-grăpiş!
Deşi, încă din anul 2002, autorităţile locale din comuna Şoimi şi-au propus reabilitarea podului peste Crişul Negru, din satul Urviş, nici până în prezent nu s-a luat nicio măsură. Podul de la Urviş, cu rezistenţă scăzută din cauza păr
- 16 Martie 2007
- Citeste
Festivalul "Primăvara poeţilor", la final
Înscrisă pe agenda Festivalului "Primăvara poeţilor", care se desfăşoară la Oradea în perioada 12-18 martie, prima audiţie a ilustraţiei muzicale la "Poveste despre micul prinţ" a avut loc, miercuri, la Muzeul Ţării Crişurilor. Cu acest prilej, au evoluat:
- 16 Martie 2007
- Citeste
Lecţie de educaţie rutieră pentru preşcolarii orădeni
Preşcolarii din cadrul Grădiniţei nr. 26 din Oradea au primit, ieri, vizita inspectorilor din cadrul Compartimentului de Prevenire al IPJ Bihor şi pe cea a poliţiştilor Serviciului Poliţiei Rutiere, care le-au vorbit copiilor despre importanţa respectării regulilor de circ
- 16 Martie 2007
- Citeste
Norocul ajunge şi după gratii
Chiar dacă sunt private de libertate, persoanele care îşi ispăşesc pedeapsa în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea nu sunt lipsite de noroc. Drept dovadă, un deţinut, A.C., condamnat la cinci ani şi patru luni închisoare, este cel de-
- 16 Martie 2007
- Citeste
Semicentenar Constantin Brâncuşi
Azi, Liceul teoretic "Onisifor Ghibu", din Oradea, va găzdui o serie de acţiuni dedicate semicentenarului Constantin Brâncuşi. Până acum au fost deja realizate câteva manifestări în cadrul acţiunilor dedicate marelui artist. Proiectul "Brâncuşi" de la Liceu
- 16 Martie 2007
- Citeste
Curs de tehnică şi artă fotografică pentru începători
Având în vedere interesul deosebit manifestat pentru cursurile de tehnică şi artă fotografică pentru începători, organizate de Clubul Fotografic "Nufărul" din Oradea, cursul programat să înceapă în 6 martie a.c. a fost amânat pentru data de 20 martie. C
- 16 Martie 2007
- Citeste
Irina Bara face faţă şi adversarelor mai "mari"
Municipiul Mediaş a găzduit, în perioada 10-14 martie, turneul de tenis de câmp de categoria a III-a, dotat cu Cupa "Dafora". La categoria de vârstă 14 ani, au participat 16 sportive din Bucureşti, Mediaş, Braşov, Craiova, Sibiu, Iaşi, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu
- 15 Martie 2007
- Citeste
România a săltat un loc în clasamentul FIFA
Reprezentativa României (foto) a urcat un loc şi se află pe poziţia a 14-a, cu 919 puncte, în clasamentul Federaţiei Internaţionale Fotbal (FIFA), dat publicităţii ieri. Ultima oară când România a ocupat o asemenea poziţie a fost în mai 2002. Cel mai bun l
- 15 Martie 2007
- Citeste
Ne-aţi solicitat, vă răspundem: Contestarea actelor de executarea silită
* În cazul în care un debitor nu îşi achită la termen obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente pot porni acţiuni de executare silită pentru stingerea acestora. Codul de procedură fiscală aprobat prin OG 92/2003, cu modificările şi complet
- 15 Martie 2007
- Citeste


