Acesta este mesajul pe care îl transmit directorii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu". Reacţia vine ca răspuns la un material apărut în presa locală, în care directorii de şcoli ar fi fost acuzaţi de către autorităţi de complicitate la unele ilegalităţi, la susţinerea examenelor de capacitate şi bacalaureat. Cei trei directori de la C.N. "Mihai Eminescu" se consideră nedreptăţiţi de "insinuările" din articolul apărut în aceste zile şi au decis să protesteze. "Am afişat o pancartă, ca şi în cazul grevelor japoneze, prin care protestăm faţă de materialul care a apărut azi (ieri - n.r.) în presa locală, prin care se informează că directorii sunt cei care se fac vinovaţi de unele ilegalităţi la bacalaureat", ne-a declarat Iosif Eilender, directorul colegiului. Acesta ne-a mai informat că alături de el sunt şi cei doi directori adjuncţi, Diana Costin şi Maria Oniţa, care se arată la fel de indignate faţă de acuzele aduse. "Trebuia să fie făcută o nuanţare, astfel că am ajuns să protestăm pentru o incriminare pe nedrept a tuturor directorilor de şcoli", declară Eilender. Acesta susţine că limba română ar trebui să fie folosită cât mai corect şi că nu era cazul să fie făcute generalizări. De asemenea, directorul este de părere că astfel de afirmaţii duc la un fel de extremism şi că nu toţi directorii pot fi acuzaţi de nereguli, mai ales că unii nu au făcut parte din comisiile pentru bacalaureat sau capacitate de câţiva ani.