Departamentul de Medicină Preventivă al Autorităţii de Sănătate Publică Bihor a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, demararea unei campanii de vaccinare iniţiată de Ministerul Sănătăţii Publice, în parteneriat cu Organizaţia Mondial
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Personalul nedidactic din şcoli, din nou în bănci
La începutul lunii martie, o comisie formată din cinci reprezentanţi ai Departamentului Juridic şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării au controlat şcolile din Bihor. Ca urmare a controlului şi a deficienţelor constatate au fost dispusă organi
- 16 Aprilie 2007
- Citeste
Petrişor Ruge, un dansator de nota 10
Mii de orădeni au urmărit, din nou, la sfârşitul săptămânii trecute, cele cinci perechi care s-au întrecut în paşi de cha-cha-cha, r&b şi hip-hop, la cea de-a patra ediţie din al treilea sezon al emisiunii spectacol "Dansez pentru tine", show difuzat de un pos
- 16 Aprilie 2007
- Citeste
Atentat ecologic în zona Padiş! Primăria Pietroasa acuzată de iresponsabilitate de către turişti
Zilele trecute, un cetăţean domiciliat în Cluj-Napoca a poposit pe plaiuri bihorene, mai precis în zona Padişului. Datorită faptului că zona intitulată sugestiv "La Grajduri" a fost înţesată cu gunoi, neridicat de săptămâni întregi, cel în cau
- 16 Aprilie 2007
- Citeste
Moloz pe spaţiul verde
În ciuda faptului că pe raza municipiului se găsesc sute de containere şi tomberoane, precum şi spaţii special amenajate pentru depozitarea gunoiului, mulţi concitadini sunt certaţi cu bunul simţ. Mai mult, unii şi-au făcut chiar un obicei din a depozita gunoiul
- 16 Aprilie 2007
- Citeste
Slujba politică
În stilul său, de acum clasic, episcopul Tokes Laszlo, s-a dat din nou în stambă, şi nu oricând, ci în sfânta prima zi de Paşte când a oficiat o “slujbă festivă” care numai religioasă nu a fost. Cu ocazia celei mai mari sărbători a
- 16 Aprilie 2007
- Citeste
Procentaj maxim pentru echipele bihorene
Lotus Băile Felix - Tim Giroc 2-0 (1-0) Marcator: Paul Luca 26, 90 (ultimul din 11 metri) Victorie logică a bihorenilor în urma unei prestaţii ceva mai consistente decât în debutul sezonului de primăvară. Scăpată cu bine de un moment delicat petrecut în minut
- 16 Aprilie 2007
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Liga a II-a - etapa a XXIV-a SERIA I Sportul Studenţesc - FC Snagov 4-1 Marcatori: Ghinga 14, Ferfelea 60, Postolache 70, Curelea 76 / Chiţu 85 FCM Câmpina - Prefab Modelu 3-0 Marcatori: Ţiclea 22, Ghidia 46, Kalle 68 Forex Braşov - Delta Tulcea 0-1 Marcatori: Câju 4
- 16 Aprilie 2007
- Citeste
Inflaţie record în luna martie
* În martie, inflaţia a fost de 0,07% şi a atins un nou minim anual după 1990, de 3,66% Preţurile de consum au stagnat în luna martie, înregistrând un avans de numai 0,07% faţă de februarie, iar rata anuală a inflaţiei a atins un nou minim după 1990, cu u
- 16 Aprilie 2007
- Citeste
Combustibili cu biodiesel la pompă
Potrivit unei Hotărâri de Guvern, de la 1 iulie, carburanţii vor trebui să aibă în componenţă o cantitate de două procente de biodiesel. Actul normativ mai stipulează că, până în 2010, carburanţii vânduţi la staţiile PECO din România vor
- 16 Aprilie 2007
- Citeste


