Petrişor Ruge, un dansator de nota 10
Mii de orădeni au urmărit, din nou, la sfârşitul săptămânii trecute, cele cinci perechi care s-au întrecut în paşi de cha-cha-cha, r&b şi hip-hop, la cea de-a patra ediţie din al treilea sezon al emisiunii spectacol "Dansez pentru tine", show difuzat de un post naţional de televiziune din România. Oradea este reprezentată de Petrişor Ruge, care, prin talent, ambiţie şi perseverenţă, a reuşit să impresioneze din nou juriul. Astfel, la cea de-a V -a ediţie a concursului, în urma prestaţiilor deosebite, juriul i-a oferit din nou nota 10, clasându-l astfel pe locul II. Petrişor Ruge este din Oradea, are 20 de ani şi e student în anul I la Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Oradea. Visul lui Petrişor este de a-i aduce puţină bucurie fratelui său, Gheorghe, deschizâmdu-i un atelier de tâmplărie, pentru că e singura meserie pe care o ştie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.