România a obţinut aprobarea Comisiei Europeane pentru cinci din cele şapte programe operaţionale, plasându-se astfel pe locul doi, după Austria, ca număr de programe care au primit acceptul instituţiei europene, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, secretarul de stat
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Acţiune umanitară iniţiată de tinerii pesedişti
În urma apelurilor repetate formulate de către conducerea Spitalului Dr. Gavril Curteanu din Oradea, peste 20 dintre membrii PSD Bihor, precum şi ai organizaţiei de tineret s-au prezentat în cursul dimineţii de ieri la Centrul de Transfuzii din Oradea pentru a dona sânge. Ge
- 14 Iulie 2007
- Citeste
Finală de vis, la Copa America
Argentina va întâlni Brazilia, în finala ediţiei 2007 a Copei America la fotbal. Selecţionata Argentinei a avut un traseu perfect până în finala cu Brazilia, câştigând toate partidele de până acum şi având o medie de peste trei goluri înscrise pe m
- 14 Iulie 2007
- Citeste
Abramovici, printre cei mai bine protejaţi miliardari
Patronul clubului Chelsea, Roman Abramovici, este unul dintre cei mai bine păziţi magnaţi din lume, el având o "armată privată" de 40 de bodyguarzi. Surse din anturajul miliardarului rus susţin că acesta are aproximativ 20 de gărzi de corp în Marea Britanie şi to
- 14 Iulie 2007
- Citeste
Lewis Hamilton are puţini prieteni
Pilotul echipei McLaren-Mercedes, Lewis Hamilton, spune că are foarte puţini prieteni şi că principala sa sursă de inspiraţie în competiţii este fratele său mai mic, Nicholas. Nicholas Hamilton, în vârstă de 15 ani, suferă de paralizie cerebrală, dar est
- 14 Iulie 2007
- Citeste
Quo vadis, Veneţia?
Cum nu se dă scos leneşul din sat la muncă, condamnatul, la furca spânzurătorii şi burlacul îndărătnic, la jugul însurătorii, tot aşa nu mă dădeam nici eu scos în după-amiaza zilei de 10 aprilie a.c. din Piaţa San Marco. Napoleon o considera
- 14 Iulie 2007
- Citeste
Programul PHARE 2005 - Coeziune Economică şi Socială
O nouă schemă de finanţare destinată IMM-urilor * Fonduri totale alocate - 7,2 milioane euro, din care 0,833 milioane euro pentru Regiunea Nord-Vest de care aparţin şi potenţialii beneficiari din judeţul Bihor. * Termenul limită de depunere a cererilor de finan
- 14 Iulie 2007
- Citeste
România ocupă locul doi în regiune după mărfurile confiscate în vamă, anul trecut
România se plasează pe locul doi în Europa Centrală şi de Est, după numărul mărfurilor confiscate în 2006, cu un total de 2,57 milioane articole, reprezentând 26% din cantităţile totale reţinute în regiune, ocupând locul opt la nivel european, conform
- 14 Iulie 2007
- Citeste
Creşterea deficitului comercial
* Deficitul comercial s-a situat la 7,62 miliarde de euro la finele lunii mai, cu 64% mai mult decât în primele cinci luni ale anului precedent, în condiţiile avansului exporturilor cu 12,7%, de peste două ori mai încet decât ritmul de creştere al importurilor, de 28,6%.
- 14 Iulie 2007
- Citeste
Feriţi-vă de şerpi!
O situaţie nedorită care poate surveni la parcurgerea traseelor turistice montane este atacul unui şarpe veninos. Potrivit salvamontiştilor, cu puţină atenţie, un astfel de incident periculos se poate evita cu uşurinţă. În cazul în care acesta deja s-a produs
- 14 Iulie 2007
- Citeste


