România a obţinut aprobarea Comisiei Europeane pentru cinci din cele şapte programe operaţionale, plasându-se astfel pe locul doi, după Austria, ca număr de programe care au primit acceptul instituţiei europene, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, secretarul de stat în MEF Sebastian Vlădescu. Comisia Europeană a aprobat până joi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Mediu. "Aceste programe cumulează alocări de fonduri de la Uniunea Europeană de aproape 16 miliarde de euro, din cele 19,3 miliarde euro cât reprezintă fondurile totale pe care România le va putea atrage din fondurile structurale şi de coeziune. Cele două programe rămase în procedură de aprobare vor primi avizul Comisiei Europene în luna septembrie", a explicat Vlădescu. Comisarul european pentru Politică Regională, Danuta Hübner, a declarat joi, la Bucureşti, că discuţiile pentru ultimele două programe, POS Munca şi Programul pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, urmează să fie încheiate până în luna septembrie. Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi Danuta Hübner au semnat, joi, la Guvern, Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 (CSNR), document pe baza căruia Comisia Europeană aprobă programele operaţionale elaborate de România. CSNR, documentul strategic care stabileşte priorităţile de intervenţie pentru fondurile structurale şi de coeziune, a fost aprobat de Comisia Europeană la 25 iunie. Programul Operaţional Asistenţă Tehnică a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 10 iulie şi va permite României să atragă finanţări europene de aproximativ 170 milioane euro, informează Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF). Programul va asigura sprijinul necesar procesului de coordonare şi implementare a fondurilor structurale şi a celor de coeziune, va contribui la definirea unui sistem fiabil de management şi de monitorizare pentru aceste finanţări şi la comunicarea corespunzătoare.