Laboratorul de Prognoză, Diagnoză, Avertizare Oradea recomandă efectuarea, în perioada următoare, de tratamente fitosanitare în pomicultură, pentru combaterea mai multor boli şi dăunători. În vederea combaterii moliei vărgate, la piersic şi cais (primul
Titlurile zilei
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
-
Nunta de Aur, a 13-a ediţie din acest an - 31 de cupluri din Oradea, premiate
Primarul Florin Birta a premiat miercuri, 14 octombrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 31 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a treisprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Lucrările pe calea ferată Cluj – Oradea, văzute din avion - Progres pe Lotul 4, blocaje majore în Defileul Crișului Repede
Modernizarea și electrificarea Magistralei 300 Cluj-Napoca – Oradea avansează într-un ritm inegal pe tronsoanele din județul Bihor. Imaginile aeriene recente oferă o perspectivă spectaculoasă, dar și o radiografie rece a realității din teren.
-
Fitch Ratings menţine orașul în categoria recomandată investițiilor - Ratingul Oradiei, reconfirmat
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat calificativul de credit al Municipiului Oradea la nivelul „BBB-”, cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor care beneficiază de un rating cu grad investițional.
-
În 17 şi 18 octombrie, într-un dublu eveniment cu „Higheghe și vin” - Gusturi și tradiții DE BIHOR, la Salonta
Salonta găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, ultima oprire din turneul de anul acesta al festivalului „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, inițiat de Consiliul Județean Bihor.
Zece firme în cursă pentru "Lapte şi corn"
Ca în fiecare an, în luna iulie, se dă bătălia pentru câştigarea contractului de furnizare a produselor lactate şi panificaţie pentru elevii claselor I-IV şi grădiniţele cu program normal. Miza jocului o reprezintă suma de 5,7 milioane lei, sumă pe care
- 12 Iulie 2007
- Citeste
În judeţul Bihor, peste 1.500 de cetăţeni străini
În cel de-al doilea trimestru al acestui an, Serviciul pentru Străini Bihor a efectuat, pentru verificarea legalităţii şederii străinilor pe raza de competenţă, 35 acţiuni de control. Cu această ocazie, au fost controlaţi 175 de străini, dintre aceştia 23 f
- 12 Iulie 2007
- Citeste
În doar două zile, Peste 200 de incendii la vegetaţie uscată
În perioada 8-9 iulie a.c., serviciile profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă au participat la 518 intervenţii, 251 fiind incendii de mirişte, vegetaţie uscată şi la rampe de gunoi. Pentru stingerea incendiilor a fost necesară intervenţia a peste 4.
- 12 Iulie 2007
- Citeste
În doar două zile, Peste 200 de incendii la vegetaţie uscată
În perioada 8-9 iulie a.c., serviciile profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă au participat la 518 intervenţii, 251 fiind incendii de mirişte, vegetaţie uscată şi la rampe de gunoi. Pentru stingerea incendiilor a fost necesară intervenţia a peste 4.
- 12 Iulie 2007
- Citeste
Atenţie la hoţii din societăţi comerciale
Un orădean în vârstă de 45 de ani, C.A., este cercetat de poliţiştii orădeni, fiind suspectat că a furat dintr-un magazin din municipiu diverse bunuri în valoare de 62,34 lei. Din cauza faptului că asemenea infracţiuni sunt comise destul de des, poliţiştii
- 12 Iulie 2007
- Citeste
Diplomele de Bacalaureat pot fi ridicate de luni
Absolvenţii clasei a XII-a care se pregătesc de admitere vor putea să îşi ridice diplomele de la secretariatele şcolilor după ce acestea vor primi semnăturile necesare şi timbrul sec aplicat de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Diplomele pentru cei care au promovat
- 12 Iulie 2007
- Citeste
Absolvenţii clasei a VIII-a, în aşteptarea repartizării computerizate
După ce au trecut de perioada de completare şi depunere a fişelor de opţiuni, absolvenţii clasei a VIII-a mai au de aşteptat o zi până la repartizarea computerizată pe locurile din licee şi şcoli de arte şi meserii. Prima etapă are loc mâine, fiind inclu
- 12 Iulie 2007
- Citeste
"Un proiect pentru fiecare"
Ordinul Arhitecţilor din România- Filiala Bihor prezintă, în perioada 12- 31 iulie, la Galeria de Arte Vizuale, din Oradea, str. Republicii nr. 15, expoziţia anuală de arhitectură, intitulată: "Un proiect pentru fiecare", ediţia a II-a. Vernisajul va avea loc astăzi,
- 12 Iulie 2007
- Citeste
P O M E Z E U - renaşterea comunei
Chiar dacă am lua în calcul doar numărul localităţilor componente, opt în total, Pomezeu, Sitani, Câmpani de Pomezeu, Vălani de Pomezeu, Spinuş de Pomezeu, Coşdeni, Hidiş şi Lacu Sărat, tot ar trebui să situăm comuna Pomezeu (5.510 ha suprafaţ
- 12 Iulie 2007
- Citeste


