După ce au trecut de perioada de completare şi depunere a fişelor de opţiuni, absolvenţii clasei a VIII-a mai au de aşteptat o zi până la repartizarea computerizată pe locurile din licee şi şcoli de arte şi meserii. Prima etapă are loc mâine, fiind incluşi cei care au promovat Testele Naţionale şi nu au împlinit 18 ani până la data de 31 decembrie 2006. În perioada 30 iunie - 6 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a care au promovat Testele Naţionale şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, pot completa fişele de înscriere cu opţiunile personale în vederea repartizării computerizate. Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal şi profesional de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care au promovat Testele Naţionale şi nu au împlinit 18 ani până la data de 31 decembrie 2006 este prevăzută pentru mâine. În această etapă sunt repartizaţi doar candidaţii care au promovat Testele Naţionale sau care, în anii anteriori, au promovat examenul de capacitate ori au obţinut certificatul de echivalare a examenului de capacitate. Tot mâine, se va realiza şi difuzarea rezultatelor repartizării către şcolile gimnaziale, acestea urmând să le afişeze de abia sâmbătă, împreună cu locurile rămase vacante după prima repartizare. Cei care nu au promovat Testele Naţionale completează opţiuni doar pentru şcoli de arte şi meserii şi sunt repartizaţi în cea de-a doua etapă de admitere. Atât aceşti absolvenţi, cât şi candidaţii rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii vor completa opţiunile în perioada 16 - 20 iulie 2007.