În perioada 20-22 iulie, în Parcul Bălcescu, din Oradea, situat lângă Grădina Zoologică, se va desfăşura cea de-a XIV-a ediţie a Târgului meşterilor populari, eveniment organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, în colaborare cu autorităţil
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Rezultatele la evaluarea naţională întârzie să apară
Ministerul Educaţiei a dorit să cunoască atât punctele slabe, cât şi cele puternice ale programelor şcolare la patru discipline predate la clasele primare, motiv pentru care a organizat o testare în luna mai. Astfel, a fost iniţiată evaluarea naţională la clas
- 10 Iulie 2007
- Citeste
Paradoxurile bacalaureatului, între maxim şi minim
Rezultatele parţiale ale examenului de bacalaureat au creat o situaţie paradoxală în municipiul Oradea. Cum era de aşteptat, mai multe din liceele orădene au înregistrat promovabilitate maximă la Bacalaureat, dar, în acelaşi timp, şi cea mai mică promovabilita
- 10 Iulie 2007
- Citeste
Posturile de director, scoase la concurs în august
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a blocat, pentru o perioadă, organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de director în judeţul Bihor. Printr-o notă primită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor luna trecută, Ministerul a dat undă ver
- 10 Iulie 2007
- Citeste
Accident în Săbolciu
Patru tineri au ajuns la spital, doi dintre ei cu răni destul de grave, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe carosabil, ieri dimineaţă, pe raza localităţii Săbolciu. Cei patru circulau ieri dimineaţă, în jurul orei 7.30, înspre Oradea, cu un
- 10 Iulie 2007
- Citeste
Minora dispărută, găsită de poliţişti
În 4 iulie a.c., poliţiştii din Sântandrei au fost sesizaţi de mama unei minore de şapte ani din localitate, că, în 27 iunie a.c., în jurul orei 09.30, fiica sa a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Pentru depistarea urgentă a minorei dispărute poli
- 10 Iulie 2007
- Citeste
S-a ajuns la ce s-a anticipat: Diabotrica - ameninţare reală a culturii de porumb, în Bihor
De câţiva ani, specialiştii în protecţia plantelor din Europa sunt în alertă ca urmare a migrării din S.U.A. pe continentul nostru a unui nou dăunător deosebit de periculos pentru culturile de porumb: Viermele vestic al rădăcinilor de porumb - Diabrotica virgi
- 10 Iulie 2007
- Citeste
Când legislaţia se aplică doar cu jumătăţi de măsură Despăgubirile proprietarilor au devenit dezamăgire
Prin Hotărârea de Guvern 1415/2004, s-a prevăzut despăgubirea proprietarilor pentru animalele sacrificate din cauza unor boli transmisibile, măsură prin care să se asigure eradicarea perpetuării bolilor respective ale căror efecte duc la pierderi economic. Paradoxal,
- 10 Iulie 2007
- Citeste
IMM-urile din comerţ, cele mai afectate de concurenţă, după aderarea la UE
Firmele mici şi mijlocii din domeniul comerţului vor fi cele mai afectate de intensificarea concurenţei ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, piaţa urmând să fie dominată de magazinele de tip hypermarket, a declarat, luni, vicepreşedintele Consiliului Concuren
- 10 Iulie 2007
- Citeste
Vin dividendele pentru acţionarii de la SIF Banat-Crişana
Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Banat-Crişana a început procedura de plată a dividendelor către acţionarii săi, din Bihor fiind aproximativ 22.000 de beneficiari. Pe acţiune se acordă 0,06 lei (600 lei vechi). Directorul Sucursalei Bihor a SIF Banat-Crişa
- 10 Iulie 2007
- Citeste


