Unul dintre punctele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al municipiului Beiuş, desfăşurată luni, 27 august, s-a referit la aprobarea noilor preţuri şi tarife la serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare şi salubritate ce vor fi p
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Iniţiative comunitare informale în sănătatea mintală
Recent, ASCO a încheiat un acord de parteneriat cu Asociaţia Handicapaţilor Psihic Bihor în vederea derulării proiectului intitulat sugestiv "Iniţiative comunitare informale în sănătatea mintală". Astfel, obiectivul proiectul vizează dezvoltarea activităţil
- 31 August 2007
- Citeste
Testele Naţionale vor fi eliminate
Denumite şi examen de capacitate, Testele Naţionale au fost susţinute prima dată în vara anului 1999, de atunci fiind principalul criteriu de admitere în liceu. Acum, Ministerul Educaţiei îşi propune să emită un ordin prin care testarea naţională să fi
- 31 August 2007
- Citeste
Actualitatea culturală
Expoziţie de grup Azi, 31 august, începând cu ora 10.00, în cadrul Galeriei Foto Art din Oradea, sub egida Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea şi în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, se va desfăşura vernisajul expoziţiei membrilor Fotoclubului
- 31 August 2007
- Citeste
Deschidere de stagiune la Filarmonică
Filarmonica de Stat Oradea va deschide stagiunea 2007/2008 cu un concert vocal-simfonic extraordinar, care va avea loc în data de 13 septembrie a.c., începând cu ora 19.00, în sala de concerte "Enescu-Bartók". În programul deschiderii de stagiune sunt cuprinse următoarel
- 31 August 2007
- Citeste
Hram în inima munţilor, Sf. Ioan Botezătorul a fost sărbătorit la Huta
Peste 300 de credincioşi ortodocşi, majoritatea din zona Beiuşului, au participat miercuri, 29 august a.c., la slujba oficiată la Schitul Ortodox Huta cu ocazia hramului sfântului lăcaş. La Liturghie au participat 19 preoţi din protopopiatele Beiuş şi Tinca,
- 31 August 2007
- Citeste
Jucării chinezeşti, periculoase pentru copii
Pe piaţa românească nu există jucării din mărcile Fisher Price şi Thomas& Friends, din loturile considerate periculoase prin nivelul ridicat de plumb conţinut în vopsea, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumator
- 31 August 2007
- Citeste
Noi cursuri de pregătire profesională pentru agricultori
Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor a fost autorizat de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor să organizeze cursuri de pregătire în meseriile de lucrător în cultura plantelor şi lucrător în creşterea animalelor.
- 31 August 2007
- Citeste
Alarmă falsă: testele efectuate pe 88 de mostre nu au avut rezultate pozitive
Până în prezent, testele efectuate de Laboratorul de referinţă din Budapesta - Ungaria nu au depistat prezenţa dioxinei în loturile de iaurt Danone cu fructe. După cum bine se ştie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Al
- 31 August 2007
- Citeste
Modificări legislative privind utilizarea caselor de marcat electronice fiscale
*Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente, obligate să aibă case de marcat. *Angajaţii care utilizează case de marcat trebuie să evidenţieze banii personali într-un registru. * Prevederile sunt incluse într-o ordonanţă aprobată
- 31 August 2007
- Citeste


