În urmă cu câteva zile, am fost sesizaţi de către o orădeancă cu privire la faptul că arteziana din faţa magazinului Crişul a dispărut, în locul ei rămânând un platou gol. Cititoarea noastră se întreba dacă acea fântână este undeva intactă, ori a fost făcută praf şi pulbere.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Standarde de calitate la cantina municipiului
În cel mult trei săptămâni, Cantina Municipiului Oradea va avea o nouă înfăţişare, aici de câteva zile fiind demarate ample lucrări de renovare. Pentru a corespunde standardelor de calitate impuse de piaţă, s-a decis ca sala de mese să capete o nouă imagine, una mai elegentă, astfel încât cei care o administrează să o poată închiria pentru organizarea unor petreceri mai selecte.
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste
Poartă nouă, la intrarea în Beiuş
Începând de luni, 28 ianuarie, în municipiul Beiuş au fost puse în funcţiune barierele montate pe Aleea Moţilor, în Piaţa agro-alimentară şi la Primărie. De asemenea, lucrările de montare a porţii de intrare în urbe, dinspre Oradea, sunt aproape finalizate.
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste
DIOSIG - în procesul schimbării şi înnoirii generale
Comuna Diosig, situată în nord-vestul judeţului, la 32 km de Oradea, are o suprafaţă de 9.344 ha, cu o populaţie de 7.100 locuitori, din care 45% -maghiari, 30% - români şi 25% - romi. Este considerată una dintre cele mai importante comune ale judeţului, chiar dacă e alcătuită doar din localităţile Diosig şi Ianca.
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste
Transferuri şi numiri în funcţie la instanţele bihorene
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste
Viceprimarul din Cociuba Mare, acuzat că a sărit la bătaie
Liviu Guţ, viceprimarul comunei Cociuba Mare, este acuzat că a bătut un localnic după ce victima ar fi încercat să afle costul unei investiţii demarate de primărie pe raza comunei. În replică, edilul pune tot scandalul pe seama unor răfuieli politice şi spune că acuzele au scopul de a-l discredita.
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste
Ziua mondială a zonelor umede, celebrată de elevi de la Şcoala "Decebal"
Pentru marcarea Zilei Mondiale a Zonelor Umede, azi, la sediul APM Bihor vor fi organizate activităţi educative organizate de APM Bihor, în parteneriat cu Administraţia Parcului Apuseni.
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste
Profesorii nu acceptă oferta ministrului
La începutul acestui an, reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ s-au întâlnit cu ministrul Cristian Adomniţei pentru a-şi prezenta principalele revendicări pentru anul 2008, printre acestea numărându-se creşterile salariale, negocierea unui nou contract colectiv de muncă sau reglementarea la nivel naţional a acordării tichetelor cadou.
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste
S-a dat startul alegerilor generale la Universitate
Alegerile generale la Universitatea din Oradea au debutat, ieri, cu alegerile la nivelul catedrelor şi departamentelor, urmând ca în perioada 25-27 februarie să se desfăşoare alegerile la nivelul facultăţilor.
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste
prima pagina
- 31 Ianuarie 2008
- Citeste


