Alegerile generale la Universitatea din Oradea au debutat, ieri, cu alegerile la nivelul catedrelor şi departamentelor, urmând ca în perioada 25-27 februarie să se desfăşoare alegerile la nivelul facultăţilor.

La nivelul catedrelor şi departamentelor alegerile se desfăşoară în perioada 30 ianuarie - 1 februarie şi se vor finaliza cu numirea şefilor de catedră, a directorilor de departament, a reprezentanţilor catedrelor şi departamentelor în consiliul facultăţii şi studenţii care vor face parte din consiliu. Nu mai puţin de 97 de profesori universitari şi-au depus candidaturile pentru funcţiile de şef de catedră sau de departament. După finalizarea alegerilor la nivelul catedrelor, în perioada 15-27 februarie, vor avea loc alegeri la nivelul facultăţilor. Pe data de 10 martie au fost stabilite alegeri la nivelul Senatului Universităţii, iar în urma şedinţei de constituire a Senatului va avea loc validarea decanilor aleşi şi desemnarea noului rector. Cadrele didactice care îşi doresc o funcţie de conducere îşi pot depune candidatura cu cel puţin 15 zile înainte de termenul stabilit pentru şedinţa de alegeri. Deocamdată, singurul care şi-a depus candidatura pentru funcţia de decan este Mircea Ifrim, acesta vizând conducerea Facultăţii de Medicină şi Farmacie.