Liviu Guţ, viceprimarul comunei Cociuba Mare, este acuzat că a bătut un localnic după ce victima ar fi încercat să afle costul unei investiţii demarate de primărie pe raza comunei. În replică, edilul pune tot scandalul pe seama unor răfuieli politice şi spune că acuzele au scopul de a-l discredita.

În comuna Cociuba Mare, neînţelegerile dintre primar, viceprimar şi o parte dintre consilierii locali sunt de notorietate, disputele ţinându-se lanţ de-a lungul timpului. Nici bătaia în care ar fi fost implicat viceprimarul nu este o premieră, Liviu Guţ luând parte la un alt scandal, atunci fiind însă în postură de victimă şi nu de agresor. De data aceasta, un bărbat de 39 de ani din satul Cărăsău susţine că, luni seara, a fost bătut crunt de edil. "Eram la barul din sat şi când am ieşit afară m-am trezit cu două pălmi peste faţă. Apoi m-a dus în spatele localului unde m-a lovit de mai multe ori. Nu am avut cum să ripostez. Eu am 50 de kilograme, el are peste o sută. În urmă cu ceva vreme, l-am întrebat despre costul unui adăpost construit în staţia de autobuz, care mie mi s-a părut cam mare şi de atunci are ceva împotriva mea", povesteşte Nicolae Ţigan, cel care pretinde că a fost victima viceprimarului. Bărbatul a ajuns la spital cu umărul dislocat, o coastă ruptă şi multe vânătăi, medicii stabilind că pentru vindecarea leziunilor are nevoie de 21 de zile de îngrijiri medicale. Cât priveşte sesizarea autorităţilor despre cele întâmplate, presupusa victimă nu a înaintat încă o plângere, dar intenţionează să facă acest lucru. "Mă duc la medicul legist şi la poliţie, dar încă nu am apucat", a precizat Nicolae Ţigan, care spune că singurul martor care a asistat la incident este rudă cu edilul, deci nu i-ar fi de niciun folos. În ceea ce îl priveşte pe viceprimar, acesta nu recunoaşte că i-ar fi aplicat bărbatului o corecţie pentru îndrăzneala de a-l fi luat la rost şi crede că, în toată povestea, el este de fapt victima adversarilor politici. "Domnul Ţigan face propagandă politică. E vecin cu mine şi l-am ajutat de multe ori. Nu l-am bătut niciodată. El în fiecare zi umblă mort de beat. Nu cred că l-a bătut nimeni, ci cred că era beat şi a căzut pe drum. Am avut mai multe probleme cu nişte consilieri şi probabil ei l-au pus să mintă, poate i-au şi oferit ceva în schimb", a declarat Liviu Guţ. Dacă bihoreanul a fost sau nu agresat pot stabili doar medicii legişti, în timp ce tragerea la răspundere a autorului, dacă acesta există, cade în sarcina poliţiştilor. Până la un verdict dat de autorităţile responsabile, un lucru este cert: în Cociuba Mare, campania electorală a început.