După o şedinţă care a durat mai bine de patru ore, membrii senatului Universităţii Oradea au desemnat echipa care va conduce în următorii patru ani instituţia de învăţământ superior. Alegerile pentru funcţia de rector s-au desfăşurat fără emoţii, singurul candidat fiind Cornel Antal. În urma numărării buletinelor de vot a reieşit că 75 de "senatori" au fost pentru Cornel Antal, 18 împotrivă şi doi s-au abţinut.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Dascălii orădeni îşi revendică tichetele cadou
Profesorii de la Şcoala cu clasele I-VIII "George Coşbuc" din Oradea au intrat, de ieri, în grevă japoneză. Motivul îl constituie neacordarea tichetelor cadou promise personalului didactic, nedidactic şi auxiliar din Oradea.
- 11 Martie 2008
- Citeste
Facilităţi, dar nu pentru "tăţi" - Pentru unii, cu hectarul, la alţii cu... degetarul
Mediul de afaceri orădean a decis să ia atitudine faţă de proiectele hazardante iniţiate de executivul orădean, proiecte care, cu fiecare zi care trece, se dovedesc a fi lipsite de fond. Lansate în prag de campanie electorală, acestea au ca singur scop: câştigarea electoratului printr-o virtuală oferta bogată de locuri de muncă. În realitate, acest deziderat este unul fals, atâta timp cât statisticile dovedesc că există un deficit de forţă de muncă.
- 11 Martie 2008
- Citeste
Cu Dumnezeu, şi cu orădenii, spre Primărie! Ilie Bolojan promite eliberarea Oradiei de sub prizonieratul metehnelor păguboase
Sub sloganul "Împreună relansăm Oradea", secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan, şi-a anunţat, ieri, la Hotel Vulturul Negru, candidatura din partea PNL Bihor pentru fotoliul de primar al municipiului de pe Crişul Repede. Bolojan a precizat că a primit votul de încredere din partea Biroului Permanent Judeţean al PNL Bihor, partid pe listele căruia a candidat atât în alegerile din 2000, cât şi în cele din 2004. Fostul prefect de Bihor a precizat că motivul pentru care a decis să candideze este acela că Oradea are nevoie de schimbarea modului de administrare a oraşului, cei aflaţi acum la conducerea Primăriei fiind "prizonierii unor metehne care au dezavantajat oraşul în comparaţie cu alte oraşe din zonă". De asemenea, Ilie Bolojan consideră că Oradea trebuie să devină un oraş deschis pentru investiţii şi pentru dezvoltare economică, iar cetăţenii să fie respectaţi. Pe lângă deputatul Cornel Popa şi membrii BPJ a PNL Bihor, la conferinţa de lansare a candidaturii lui Ilie Bolojan au participat peste 20 de specialişti din mai multe domenii de activitate: economie, mediu, urbanism, educaţie, sănătate şi cultură. De asemenea, a fost de faţă şi senatorul independent Radu Ţîrle, care şi-a anunţat înscrierea în PNL Bihor.
- 11 Martie 2008
- Citeste
OJPC Bihor: Atenţie la înşelătoriile prin telefon!
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor avertizează persoanele care primesc mesaje pe telefonul mobil prin care sunt anunţate că au câştigat un premiu de la firmele de electrocasnice sau de telefonie mobilă, că pot fi victimele unei înşelătorii.
- 11 Martie 2008
- Citeste
Ne-aţi solicitat, vă răspundem: Situaţii în care se recurge la vânzarea de lichidare
Potrivit Ordonanţei nr 99/2001, prin vânzare de lichidare se înţelege orice vânzare precedată sau însoţită de publicitate şi anunţata sub denumirea de "lichidare".
- 11 Martie 2008
- Citeste
Rezervele internaţionale - 27,37 miliarde de euro
- 11 Martie 2008
- Citeste
Salariul mediu net va urca la 1.181 lei
Câştigul salarial mediu net se va situa în acest an la 1.181 lei, în urcare cu 13,2%, potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), estimarea fiind superioară celei prezentate anul trecut.
- 11 Martie 2008
- Citeste
Producţia industrială s-a majorat în ianuarie cu 1,6%
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), producţia industrială s-a majorat în ianuarie cu 1,6%, faţă de decembrie 2007.
- 11 Martie 2008
- Citeste
Firme cu "lipici" la banul public
Afacerile cu statul se dovedesc a fi printre cele mai bănoase, ele având un aport decisiv la bunăstarea unor oameni de afaceri, mulţi dintre ei membri ai anturajului unor politicieni sau funcţionari publici. Ziarul Financiar a publicat ieri, în premieră, topul primelor 500 de companii din România care au realizat afaceri cu statul, în funcţie de valoarea sumelor atribuite în baza contractelor pe care le-au câştigat anul trecut cu diverse instituţii din toată ţara. Dintre cele 500 de firme, 11 sunt din Bihor, valoarea totală a contractelor atribuite acestora depăşind suma de 140 de milioane de lei. Întâmplător sau nu, jumătate din această sumă a fost adjudecată de grupul de firme Selina-Trameco patronat de omul de afaceri Beniamim Rus...
- 11 Martie 2008
- Citeste


