Banca Naţională a României (BNR) a majorat dobânzile bonificate pentru rezervele minime obligatorii constituite de băncile comerciale în lei şi le-a diminuat pe cele la dolari, menţinându-le, în acelaşi timp, pe cele la euro.
Banca Naţională a României (BNR) a majorat dobânzile bonificate pentru rezervele minime obligatorii constituite de băncile comerciale în lei şi le-a diminuat pe cele la dolari, menţinându-le, în acelaşi timp, pe cele la euro.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) insistă asupra educaţiei tânărului consumator, pentru ca acesta să aleagă produsele, în general, şi alimentele, în special, care nu-i afectează sănătatea.
În această săptămână, au început acţiunile de toaletare în cea de a doua zonă a oraşului, respectiv Calea Aradului, Mareşal Ion Antonescu, Bulevardul Decebal, malul stâng al Crişului Repede (Pod Decebal - Pod Cele Trei Crişuri), Nufărului, Dimitrie Cantemir şi Piaţa Independenţei. În aceste zone există şi nouă puncte de colectare a deşeurilor.
60 de ingineri silvici din întreaga ţară participă, în perioada 17-28 martie, la seminarul cu tema "Instructaj pentru realizarea inventarului forestier naţional", organizat la Beiuş de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti.
Elevii clasei a IV-a A, de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Oradea, conduşi de învăţătoarea Cornelia Lăzurean, au fost premiaţi ca urmare a ocupării locului trei la Concursul Naţional "Siguranţă pentru toţi", ediţia a patra.
Designerul Gina Butiuc a revenit pe podium cu cea mai nouă colecţie primăvară-vară 2008 "Stoned". Colecţia a fost prezentată publicului orădean, marţi seara, la Centrul Cultural "Ady".
Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Oradea a reluat, de săptămâna trecută, deplasarea cu staţia mobilă în cele 17 comune arondate municipiului. După Biharia, angajaţii SEP se vor afla, mâine, 21 martie, în comuna Oşorhei.
Astăzi, 20 martie, de la ora 19.00, în sala Enescu - Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un concert simfonic, sub bagheta dirijorului Sabin Pautza. Cu acest prilej, va evolua tânărul pianist orădean Nicolae Mihăilă, elev în clasa a VIII-a la Liceul de Artă din localitate.
