Asociaţia Habitat pentru Umanitate România a demarat un proiect de intervenţie pentru reconstrucţia caselor afectate de inundaţiile din luna iulie. 360 de locuinţe vor fi reconstruite până la sfârşitul anului, în trei zone din Moldova, Săuceni - judeţul Bacău, Tămăşeni - judeţul Neamţ şi Botoşani, Rădăuţi - judeţul Suceava.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Explozii la Istanbul
Trei explozii s-au produs ieri dimineaţă la Istanbul, în urma căreia o persoană a fost rănită uşor, au anunţat presa turcă şi un oficial local.
- 08 August 2008
- Citeste
Poliţiştii - dotaţi cu arme odată cu începerea anului şcolar
Poliţiştii municipali din Roma vor fi dotaţi cu arme la începutul anului şcolar, a anunţat primarul de dreapta al capitalei itialiene, Gianni Alemanno.
- 08 August 2008
- Citeste
Iakul cheltuieşte puţin pentru reconstrucţia sa
Irakul a acumulat un important excedent bugetar din veniturile realizate prin exportul de petrol, însă cheltuieşte puţin pentru reconstrucţia sa, în timp ce Statele Unite suportă o mare parte din cheltuieli, arată un raport al Curţii de Conturi americane (GAO).
- 08 August 2008
- Citeste
Fostele state sovietice, în pragul unei epidemii de SIDA
Unele dintre fostele state sovietice se află în pragul unei "adevărate epidemii" de SIDA, boala răspândindu-se în rândul toxicomanilor şi homosexualilor.
- 08 August 2008
- Citeste
Procedurile de destituire a preşedintelui în Pakistan
Coaliţia de guvernământ din Pakistan, condusă de partidul fostului premier asasinat Benzir Bhutto, a anunţat ieri că va demara procedurile de destituire a preşedintelui Pervez Musharraf, relatează Reuters.
- 08 August 2008
- Citeste
De anul viitor, impozit mai mare pe veniturile microîntreprinderilor
Cota de impozitare pentru microîntreprinderile care optează pentru plata impozitului pe venituri se va majora la 3%, începând din 2009. Creşterea cotei de impozitare este prevăzută la articolul 107 din Codul fiscal.
- 08 August 2008
- Citeste
Accesarea fondurilor europene
Noi proiecte selectate din judeţul nostru
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a efectuat a doua rundă de selectare a proiectelor depuse de solicitanţi, în sesiunea din luna aprilie a.c., proiecte pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru trei măsuri operaţionale din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
- 08 August 2008
- Citeste
Reactualizarea cotei de lapte la vânzări directe
S-a redus numărul producătorilor din Bihor
Pentru noul an de cotă de lapte la vânzări directe (pe piaţă), producătorii urmau să facă reactualizarea datelor şi stabilirea noii cote de lapte. În caz contrar se pierde acest drept.
- 08 August 2008
- Citeste
Volumul afacerilor din industrie a crescut cu 6,3% la şase luni, faţă de aceeaşi perioadă din 2007
Volumul cifrei de afaceri din industrie, pe total piaţa internă şi externă, a crescut în primele şase luni ale anului cu 6,3% comparativ cu perioada similară din 2007, evoluţie susţinută de industria energiei electrice şi termice, gaze şi apă şi de cea prelucrătoare, potrivit datelor INS.
- 08 August 2008
- Citeste


