Titlurile zilei
-
Sute de copii au trecut pragul subunităților ISU Bihor - „Școala Altfel - Prețuiți Viața!”
Peste 860 de elevi și preșcolari s-au înscris la activitățile de prevenire și pregătire pentru situații de urgență organizate de pompierii bihoreni în cadrul „Școlii Altfel - Prețuiți Viața!”.
-
Precizări privind închiderea balcoanelor la blocurile de locuințe în Oradea - Soluții de intrare în legalitate
Primăria Oradea lucrează în prezent la elaborarea unei proceduri prin care vor fi stabilite condițiile și modalitățile de intrare în legalitate a balcoanelor închise fără autorizație, în situațiile în care reglementările urbanistice permit acest lucru.
-
Până acum, 250 de seniori au participat la program - Noi cursuri gratuite de digitalizare
După succesul de care s-a bucurat programul de digitalizare, la care au participat până acum peste 250 de seniori, Direcția de Asistență Socială Oradea dă startul unor noi cursuri gratuite, dedicate persoanelor vârstnice care își doresc să folosească telefonul mobil cu mai multă încredere și să descopere avantajele tehnologiei în viața de zi cu zi.
-
Bucuria de a duce mai departe cultura tradițională - Peste 7.000 de participanți la „Higheghe și vin”
Cea de-a doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, cu susținerea Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, danțului, portului popular și tradițiilor bihorene.
-
A doua etapă a programului național. Școlile și liceele din Oradea pot obține pentru elevi - Burse digitale pe viață
Unitățile de învățământ din Oradea pot solicita pachete de câte trei burse digitale complete, fără costuri. Bursele acoperă toate materiile pentru clasele III-XII și pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pe baza metodei RICAR.
-
Elevii Liceului de Arte, în vizită educațională - Lecție de chimie și inspirație
Elevii claselor a IX-a, a X-a B, C și D, de la Liceul de Arte Oradea, au participat, în cadrul programului „Școala Altfel”, la o activitate educativă deosebită la Barshaker Oradea.
Ucraina, în prag de criză
Ucraina ar putea intra într-o nouă criză politică, după ce partidul preşedintelui Viktor Iuşcenko a decis să iasă din coaliţia guvernamentală. Decizia, ce va intra în vigoare peste 10 zile, a fost luată după ce blocul premierului Iulia Timoşenko a votat o serie de legi care reduc puterile preşedintelui şi uşurează eventuala sa demitere.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste
Musulmanii din întreaga lume au intrat în postul Ramadanului
Musulmanii au intrat de marţi în postul Ramadanului. Timp de o lună, ei îşi vor petrece ziua în rugăciune şi se vor abţine de la plăcerile vieţii. În capitala Pakistanului, Islamabad, musulmanii au început Ramadanul cu o zi de post negru şi rugăciune.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste
Se restituie banii pentru taxa de poluare
Comisiile reunite de buget şi de administraţie ale Senatului au modificat, miercuri, OUG 50/2008, astfel încât se menţine eliminarea din Codul Fiscal a vechii taxe auto, se elimină noua taxă de poluare, iar banii încasaţi de către stat până acum se restituie integral.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste
România cere creşterea mai rapidă a subvenţiilor agricole
România solicită în dezbaterea privind modificarea politcii agricole europene o creştere mai rapidă a subvenţiilor în noile state membre, amânarea introducerii unor norme de bunăstare a animalelor şi aplicarea de măsuri compensatorii pentru fermierii din anumite zone.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste
România, cea mai accentuată creştere a vânzărilor de retail
România a avut cea mai puternică creştere a vânzărilor de retail în luna iulie la nivelul UE, cu o expansiune de 18,4% faţă de perioada corespunzătoare din 2007 şi comparativ cu un declin mediu de 1,1% în cele 27 de state membre şi scăderi de aproape 6% în Luxemburg sau Spania.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste
Facturi telefonice achitate prin CEC Bank
Clienţii Romtelecom pot achita facturile telefonice prin intermediul CEC Bank, începând din luna septembrie, în urma unui parteneriat încheiat între companie şi instituţia de credit.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste
"Etapa a şasea a fost dezamăgitoare din punct de vedere al arbitrajelor"
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, a declarat, ieri, că este mulţumit de prestaţia arbitrilor din primele cinci etape ale Ligii I Frutti Fresh, nu însă şi de cea din etapa a VI-a, în care au apărut numeroase greşeli.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste
Care pe care
Anunţarea unor candidaturi de prim miniştri din partea celor trei mari forţe politice: PNL, PD-l şi PSD reprezintă începutul campaniei electorale. Dacă în cazul PNL era clară intenţia de continuare a mandatului Tăriceanu, PSD şi PD-l n-au surprins nici ele foarte mult, Mircea Geoană, un politician calm până mai ieri, care devine din ce în ce mai agitat, şi Theodor Stolojan, unul din personajele de tip cacialma ale politicii postdecembriste.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste
Întreceri sportive apreciate la Ziua comunei Cefa
În organizarea Consiliului Local şi a Primăriei comunei Cefa, cu sprijinul CS Veterani Oradea, sâmbăta trecută s-a desfăşurat a V-a ediţie a manifestării cultural-sportive "Ziua comunei Cefa". Pe lângă întrecerile de atelaje şi nelipsitele meciuri de fotbal, programul sportiv a cuprins şi întreceri la şah, table şi cruce.
- 04 Septembrie 2008
- Citeste


