România solicită în dezbaterea privind modificarea politcii agricole europene o creştere mai rapidă a subvenţiilor în noile state membre, amânarea introducerii unor norme de bunăstare a animalelor şi aplicarea de măsuri compensatorii pentru fermierii din anumite zone.
Politica Agricolă Comună (PAC) trece printr-un proces de restructurare, pentru care au fost începute consultări din luna noiembrie a anului trecut, după ce Comisia Europeană a prezentat un proiect de reformă. În urma poziţiilor exprimate de către statele membre, inclusiv România, CE a prezentat în luna iunie a acestui an un pachet de propuneri legislative menite să înlocuiască/modifice principalele regulamente de funcţionare a PAC. Propunerile Comisiei privind subvenţiile sunt printre cele mai importante pentru România, care, împreună cu alte state membre, susţine creşterea mai rapidă a plăţilor acordate fermierilor din noile state membre, pentru o aliniere mai grabnică la nivelul din celelate ţări ale blocului comunitar. Pe lângă plata unică la hectar, fermierii primesc şi o plată complementară, de la bugetul naţional. România poate folosi fonduri pentru dezvoltare rurală pentru a finanţa plăţile complementare, timp de trei ani de la aderare, şi a solicitat menţinerea acestei opţiuni şi după 2009. O altă propunere de modificare a Politicii Agricole Comune care vizează subvenţiile este eliminarea plăţilor cuplate de producţie. În prezent fermierii primesc un sprijin deculpat de producţie (plată unică pe hectar sau pe fermă), dar şi o serie de subvenţii care depind de nivelul producţiei. Alte propuneri ale Comisiei privind plăţile sunt includerea posibilităţii de realizare a plăţilor directe în două tranşe şi definirea beneficiarului, eventual excluderea firmelor care nu au ca principal obiect de activitate agricultura. În ceea ce priveşte regulile de eco-condiţionalitate (normele pe care trebuie să le respcte un fermier pentru a avea dreptul la subvenţie), propunerea Comisiei de simplificare este agreată şi de România, care susţine totdată amânarea aplicării unor norme de bunăstare animală. Forma finală a pachetului pachet legislativ de modificare a politicii agricole comunitare va fi definitivată în cursul lunii octombrie şi ar putea fi adoptată în cadrul Consiliului de Miniştri ai Agriculturii din luna noiembrie.