Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit ieri în Nepal, în regiunea muntelui Everest, provocând moartea a 18 persoane, dintre care pasageri germani şi australieni, a anunţat un reprezentant al aeroportului, citat de AFP.
Titlurile zilei
-
Acord între Consiliul Județean Bihor și 87 de primării - Servicii online mai simple
Consiliul Județean Bihor a aprobat, săptămâna trecută, două hotărâri prin care județul și 87 de primării intră într-un proiect comun de digitalizare, finanțat aproape integral din fonduri europene. Astfel, certificatul fiscal, certificatul de urbanism sau adeverința de la registrul agricol vor putea fi obținute online, fără drumuri la ghișeu.
-
Prima ediție la Muzeul Țării Crișurilor și Cinema Palace - Les Films de Cannes à Oradea
Festivalul „Les Films de Cannes” ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie. Prima ediție se lansează cu un eveniment special organizat de Muzeul Țării Crișurilor, joi, 29 octombrie, de la ora 19.00.
-
Teatrul de Stat din Oradea - Fațada a fost reparată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reparată, luni, 19 octombrie, având loc recepția la terminarea lucrărilor.
-
La Ștei, eveniment internațional - Istorie, patrimoniu și noi perspective
Orașul Ștei a găzduit o etapă a proiectului internațional dedicat patrimoniului disonant, realizat în colaborare cu EuroClio, ATRIUM și Uncomfortable Oxford.
-
Studenți ai Universității din Oradea, premiați la Cluj - Competiție de idei antreprenoriale
Tinerii membri ai Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea (SAS-UO) au participat, săptămâna trecută, la o competiție a ideilor de afaceri din domeniul IT desfășurată la Cluj.
-
ISU Bihor și partenerii britanici de la „Operation Sabre”, împreună pentru perfecționarea comenzii intervențiilor - Stagiu avansat de pregătire
Pompieri militari bihoreni și specialiști britanici au participat, în perioada 12-16 octombrie, la un stagiu avansat de pregătire, care a îmbinat investigarea incendiilor cu managementul intervențiilor și exercițiile tactice în teren.
Depăşire mortală în Oradea
Un braşovean în vârstă de 37 de ani şi-a pierdut viaţa şi alţi doi bărbaţi au ajuns la spital în urma unui tragic accident produs marţi, pe strada Ogorului din Oradea. Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a produs în urma unei depăşiri riscante.
- 09 Octombrie 2008
- Citeste
Explozie de butelii
- 09 Octombrie 2008
- Citeste
Titlu de eco-şcoală pentru Grădiniţa nr. 27
Grădiniţa cu program prelungit numărul 27 din Oradea a primit, ieri, din partea Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie Bucureşti şi a Federaţiei de Educaţie pentru Mediul Înconjurător distincţia "drapelul verde". Aceasta se acordă tuturor unităţilor de învăţământ care sunt angajate în proiectul "eco-şcoala" şi care desfăşoară mai multe activităţi legate de protecţia mediului.
- 09 Octombrie 2008
- Citeste
"O noapte furtunoasă" a cules aplauze furtunoase la Oradea
Aproape 700 de orădeni au umplut, marţi seara, sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru a urmări varianta modernă a piesei "O noapte furtunoasă", de I.L. Caragiale, din distribuţie făcând parte nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Raluca Petra, Ioan Gyuri Pascu, George Ivaşcu, Mircea Rusu, Doru Ana şi Ioana Calotă. Spectacolul a durat aproximativ două ore. S-a râs cu poftă şi s-a aplaudat frenetic, de mai multe ori, chiar şi în timpul reprezentaţiei. Cu toate că unii ar fi preferat varianta clasică, alţii au apreciat această viziune nouă asupra textului, considerând că cele câteva aluzii erotice din timpul piesei nu au atins, totuşi, vulgarul. Cert este că piesa a avut succes la Oradea, în final, actorii fiind nevoiţi să revină de mai multe ori la rampă, aplaudaţi minute în şir. Regia spectacolului a purtat semnătura lui Gelu Colceag, iar scenografia, Imeldei Manu.
- 09 Octombrie 2008
- Citeste
Manifestări ştiinţifice la Universitatea AGORA
Azi, cu începere de la ora 9.00, la Grupul Şcolar Industrial "Transilvania" va avea loc deschiderea oficială a anului universitar 2008-2009, a Univerităţii AGORA. Festivitatea va fi marcată prin două evenimente: cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei de Matematică Aplicată şi Industrială, CAIM 2008, şi Zilele cărţii AGORA, pe parcursul cărora vor fi lansate 22 de cărţi din domeniul dreptului şi al ştiinţelor economice.
- 09 Octombrie 2008
- Citeste
Incubatorul de afaceri iese din 'găoace'
Au mai rămas 50 de zile până la predarea "la cheie" a Incubatorul de Afaceri situat pe strada Armatei Române. Iniţial, licitaţia pentru ridicarea imobilului a fost câştigată de firma CIAC, iar noua construcţie, finanţată din fonduri europene, trebuia inaugurată încă în cursul lunii iunie. Cum angajaţii Consiliului Judeţean Bihor nu au ştiut să gestioneze
proiectul, s-au înregistrat numeroase întârzieri, culminând cu descoperirea pe amplasamentul Incubatorului a unui depozit de păcură care a dus la contaminarea întregii zone şi la piederea unei jumătăţi de an pentru executarea unor lucrări de decontaminare a solului. Astfel, la data la care clădirea trebuia inaugurată, firma constructoare nici nu s-a apucat de turnarea fundaţiei. Pentru acest ultim motiv, s-a decis ca lucrarea să fie preluată de firma Selina, Comisia Europeană acordând o derogare de la termenul iniţial, incubatorul trebuind să fie predat, cu riscul suspendării unor finanţări europene ulterioare, pe data de 27 noiembrie.
- 09 Octombrie 2008
- Citeste
Doi orădeni îngenunchează Statul Român la CEDO
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) într-o singură zi, marţi, 30 septembrie, în şapte cauze, fiind obligată de judecătorii de la Strasbourg la plata unor despăgubiri. În cel mult trei luni, Statul Român trebuie să acopere greşelile unor judecători, care, prin deciziile lor, au încălcat dreptul la un proces echitabil sau dreptul la proprietate al unor români. Magistraţii vinovaţi vor putea fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor, printr-o acţiune în regres, în condiţiile în care au dat dovadă de rea-credinţă sau de neglijenţă gravă în aplicarea legii.
- 09 Octombrie 2008
- Citeste
Manifestări dedicate Zilei oraşului Oradea
Programul zilei de 12 octombrie va debuta la ora 10.00, în sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea, cu şedinţa solemnă a Consiliului Local, care va fi prefaţată de intonarea Imnului de Stat al României şi Imnul Europei, în interpretarea Corului Hilaria, dirijat de pr. conf. univ. dr. Mihai Brie.
- 09 Octombrie 2008
- Citeste
Decizie contestată
- 09 Octombrie 2008
- Citeste


