În Noaptea Sfântă a Învierii, credincioșii ortodocși și greco-catolici au luat cu asalt lăcașurile de cult, pentru a fi „martorii” celei mai mari minuni a creştinătăţii.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Se acordă în continuare tichete sociale - Sprijin pentru mamele vulnerabile
Direcția de Asistență Socială Oradea reamintește cetățenilor municipiului Oradea că femeile aflate în situații de risc și care devin mame beneficiază de un sprijin financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou-născut.
- 17 Aprilie 2023
- Citeste
Într-o benzinărie din Bihor - Bărbat bătut, după ce i-a prins pe hoți la furat
Doi bărbați, cu fețele acoperite, au pătruns prin efracție, în incinta punctului de lucru al unei societăți comerciale, situată pe DN19, în localitatea bihoreană Fegernic, în care funcționează o stație de alimentare cu carburanți, de unde ar fi sustras un sertar de bani, metalic.
- 17 Aprilie 2023
- Citeste
Strivit de tractor - Bărbat găsit decedat în ziua de Paște
Un localnic din Mișca, județul Bihor, a sesizat Poliția Rurală Marghita duminică, 16 aprilie, după ce a găsit un bărbat, căzut sub un tractor fără cabină, în extravilanul localității.
- 17 Aprilie 2023
- Citeste
Sfaturi pentru masa de Paști – Moderația trebuie să fie cheia alimentației
Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei de sărbătorile pascale, afirmă medicul Tudor Ciuhodaru, care recomandă românilor să nu mănânce imediat după slujba de Înviere, iar în ziua de Paști să adopte aceeași atitudine.
- 16 Aprilie 2023
- Citeste
Un bărbat a aruncat 200.000 de dolari pe geamul mașinii - Haos pe o autostradă din SUA
Un bărbat a aruncat pe o autostradă teancuri de bancnote de 100 de dolari de pe geamul mașinii sale, într-un „spectacol de generozitate nebună”. Oamenii au alergat să adune banii, în timp ce familia bărbatului spune că acesta i-a golit conturile, lăsând-o fără bani.
- 16 Aprilie 2023
- Citeste
Furie în Egipt pe documentarul realizat de Jada Pinkett Smith - Cleopatra nu era neagră!
Netflix a lansat trailerul filmului său documentar „Regina Cleopatra”, regizat de Jada Pinkett Smith, soţia celebrului actor afro-american Will Smith. Documentarul o înfăţişează pe regina Cleopatra ca o femeie de culoare.
- 15 Aprilie 2023
- Citeste
Tradiţii în Sâmbăta Mare, ultima zi înaintea Învierii - Ziua când dorinţele se împlinesc
E ultima zi din Săptămâna Patimilor, iar creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a lui Iisus Hristos, se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Mântuitor pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru slujba de Înviere. La miezul nopţii, aud chemarea: „Veniţi să luaţi lumină!”.
- 15 Aprilie 2023
- Citeste
O sportivă din Spania a trăit 500 de zile, într-o peșteră, la 70 de metri adâncime
O sportivă din Spania, Beatriz Flamini, în vârstă de 50 de ani, a petrecut 500 de zile trăind la 70 de metri adâncime într-o peșteră din afara Granadei, fără niciun contact cu lumea exterioară. Ce a determinat-o să facă acest lucru?
- 14 Aprilie 2023
- Citeste
Top 3 cele mai populare perechi de adidași damă pentru sezonul cald
Cum fiecare sezon are particularitățile lui, așa au și adidașii. De exemplu, pentru sezonul cald se confecționează adidași mai ușori, dintr-un material mai subțire, iar pentru sezonul rece se face fix opusul. De aceea trebuie să ai perechi diferite pentru fiecare tip de vreme. Dulapul de încălțăminte e suficient de mare pentru toate.
- 14 Aprilie 2023
- Citeste


